Deputatul Tudor Ciuhodaru (foto), proaspăt intrat în Partidul Conservator, a fost eliberat, ieri, din funcţia de purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Iaşi, după ce conducerea instituţiei a dezvăluit că el trebuie să returneze suma de 30.000 de lei, bani încasaţi prin pontaje false. În aceste condici, medicul figura de gardă la spital, deşi el era la Bucureşti, exercitându- şi funcţia de deputat.
„Mă surprinde că această decizie a spitalului vine la nici 24 de ore după intrarea mea în Alianţa de Centru Dreapta, fapt ce îmi ridică numeroase semne de întrebare. Se pare că ceea ce spun despre sistemul medical şi despre măsurile care ar trebui luate deranjează şi de aici şi această încercare de a-mi pune pune pumnul în gură. Mă surprinde că decizia vine de la un manager care ştie foarte bine cât timp petrec eu în spital. De când desfăşor activitate în Camera Deputaţilor nu au fost niciun fel de probleme, poate doar vreo eroare de consemnare. De fiecare dată când mă întorceam de la Bucureşti mă opream direct la spital. Am fost la Spitalul de Urgenţe şi peste program, când alţii nu erau, de sărbători, de Revelion, de oricâte ori a fost nevoie. Am lucrat mai mult decât era cazul!”, a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, citat de EVZ.