În reluarea difuzată sâmbătă seară, în cadrul unei probe la care au participat concurenții și unde aveau ca probă să gratineze un preparat pe care să-l prezinte celor trei chefi-jurați, Florin Dumitrescu a avut parte de un derapaj la adresa unei concurente din sezonul 6 al emisiunii „Chefi la cuțite”, difuzat în reluare la Antena 1.
Este vorba de Maria Burlacu, care a ajuns până în finala sezonului 6, dar nu a reușit să se impună și nici să pună mâna pe marele premiu pus în joc, de 30.000 de euro.
Florin Dumitrescu: – Băi, pe mine mă interesează foarte tare. Am întrebat și eu, tonul. Cine a făcut tonul?
Sorin Bontea: – Ai răbdare!
Maria Burlacu: – Eu am făcut tonul.
Florin Dumitrescu: – Tu ai făcut tonul?
Maria Burlacu: – Da.
Florin Dumitrescu: – Mami, trebuie să te pui în genunchi în piață și să te împuște Scărlătescu-n ceafă!
Cătălin Scărlătescu: – Ce-ai gratinat tu, acolo, Maria?
Gina Pistol: – Ei, nici chiar așa…
Florin Dumitrescu: – Da, da, păi așa…
După s-a putut vedea, în discursul celor trei jurați cu concurentul, doar gazda show-ului, Gina Pistol a reacționat la declarațiile pe care Florin Dumitrescu le-a făcut! Dar acesta a continuat să-și susțină afirmația deplasată.
Cine este Maria Burlacu
Maria Burlacu este un bucătar din București, în vârstă de 37 de ani, în momentul participării sale la show-ul culinar. În preselecții, aceasta a primit „cuțitul de aur” și a mers direct în echipa lui chef Scărlătescu, trecând astfel peste trei probe eliminatorii.
Maria s-a înscris în emisiune cu dorința să fie prima femeie care câștigă, dar n-a reușit. „Vreau să mă lupt numai cu băieți. Să demonstrez să și femeile pot câștiga concursuri de genul acesta și poate să inspire și alte femei bucătar care sunt ascunse și nu le vede nimeni, să-și facă curaj să iasă la lumină”, spunea Maria în cadrul emisiunii.
Sezonul 6 al show-ului a fost adjudecat de Mihai Munteanu, alis „Munti”.
Show-ul a fost amendat de CNA pentru derapajele unui concurent
În sezonul 6, emisiunea „Chefi la cuțite” a ajuns pe masa Consiliului Național al Audiovizualului. CNA a primit 31 de reclamații de la telespectatorii scandalizati de discursul unui concurent. Mai exact, în ediţia din 28 octombrie a show-ului culinar atunci când un concurent pasionat de vânătoare a făcut o serie de dezvăluiri şocante, printre care că jupoaie şi arde câini şi pisici. CNA a amendat Antena 1 cu 25.000 de lei.
captură foto Antena 1