Potrivit sursei citate, este o acțiune a DNA București, iar polițiștii și jandarmii implicați în aceste percheziții sunt de la structurile centrale.
Printre suspecții care vor fi ridicați și duși la audieri la sediul DNA se numără judecători, procurori, dar și oameni de afaceri.
DNA efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, între anii 2011 și 2014, precum și 2005 – 2006 a unor fapte de corupție judiciară și infracțiuni asimilate celor de corupție.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.