Încă de la primele ore ale dimineții, peste 100 de polițiști au făcut zeci de percheziții în București, Ilfov și Teleorman, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie și șantaj.

Surse judiciare au declarat pentru ziarul Libertatea că este vorba de clanul Duduianu. Aceștia ar fi acuzați și de cămătărie, dar și de faptul că ar fi așteptat artiștii după cântări cerându-le taxă de protecție.

13 persoane urmează să ajungă la audieri. Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Persoanele vor fi conduse pentru audieri la  sediul Serviciului Grupuri Infracționale Violente, a transmis Poliția Capitalei.

Clanul Duduianu este una dintre primele grupări apărute în București după Revoluție. Interlopii și-au extins influența în sectorul 2, mai exact în cartierul Pantelimon. Activitățile acestora sunt legate de furturile din autoturisme și trenuri, cămătărie, șantaj, prostituție și trafic de droguri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News