Descinderi în forță în 12 locuințe din
Călărași, miercuri dimineață. Polițiștii au percheziționat casele unor persoane
bănuite de proxenetism.

“În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, efectuează 12 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Călăraşi, la locuinţele unor persoane bănuite de proxenetism. Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada august 2019 – până în prezent, cei în cauză ar fi racolat mai multe tinere pe care le-ar fi exploatat sexual pe raza judeţului Călăraşi, obţinând astfel bani”, anunţă Poliţia, potrivit News.

Vor fi puse în aplicare 9 mandate de aducere,
persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul Inspectoratului de Poliţie
Judeţean Călăraşi.

La activităţi participă poliţişti din cadrul
structurilor de investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice,
ordine publică, arme, explozivi şi substanţe periculoase, criminalistică şi
luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi jandarmi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News