Zeci de percheziții au loc atât în România, cât și în Germania pentru a captura membrii unei rețele care transporta migranți din Orientul Mijloc și care îi călăuza apoi în statul german. Acțiunea fulger este desfășurată simultan, miercuri dimineață, în cele două state, scrie Opinia Timișoarei.

Procurorii DIICOT Timișoara, ofițeri din cadrul DGA și Crima Organizată au descins în locuințele mai multor suspecți, dar și în mai multe pensiuni din Timișoara. Totodată, ofițeri din cadrul BKA (Bundeskriminal Amt) fac percheziții în mai multe adrese din Germania.

Anchetatorii susțin că filiera acționa pe ruta Turcia – Bulgaria – Serbia – România – Ungaria – Austria – Germania, traseu pe care, în 2017, au fost transportate mai multe grupuri de transfugi, notează sursa citată.

Ca să ajungă în Occident, migranții le plăteau tranficanților între 4000 și 5000 de euro de persoană.

Rețeaua era organizată pe mai multe paliere. Unii dintre membrii erau racolarea transfugilor, în timp ce alții erau responsabili cu îndrumarea, cazarea și transportul acestora.

Descinderi la Timișoara pentru capturarea unei rețele care aducea migranți din Orientul Mijlociu. Traficanții foloseau aplicații ca Whatsapp sau Viber

Pentru a nu fi depistați, membrii grupării foloseau dispozitive de ultimă generație, aplicații mobile dificil de urmărit, GPS-uri și mașini cu numere de înmatriculare din diferite țări, conform Opinia Timișoarei.

În momentul în care migranții erau transferați peste frontieră, din Serbia în România, punctele de localizare erau trimise prin aplicații precum Whatsapp sau Viber. Mai apoi, pe parcursul tranzitării graniței, telefoanele mobile erau închise pentru ca locațiile să nu rămână stocate în memoria dispozitivelor, în cazul în care oamenii erau prinși de polițiștii de frontieră.

Potrivit anchetatorilor, fiecare dintre grupările naționale ale filierei era coordonat de către un lider zonal. În toate cazurile era vorba despre cetățeni arabi care își contactau „locotenenții” prin aplicații online.

Traficanții transferau banii prin metoda Hawala

Transporturile de migranți erau pregătite cu mare grijă. Tot cu ajutorul aplicațiilor Whatsapp sau Viber, liderii din Serbia și din România stabileau ora și data transferului peste fâșia verde. Odată trecuți granița, transfugii erau preluași rapid de diferite mijloace de transport.

De exemplu, în Timișoara, migranții erau cazați la diferite pensiuni din oraș, unde nu li se cereau niciun fel de documente. În cazul în care erau prinși de polițiști, oamenii trebuiau să ceară azil în România.

Având în vedere că procesarea cererilor de azil poate dura și luni întregi, membrii grupării aveau suficient timp pentru a organiza transportarea transfugilor peste graniță, în primă fază, în Ungaria, și, mai apoi, în Germania, destinația finală.

Anchetatorii susțin că membrii rețelei nu foloseau băncile pentru a transfera banii. Plățile erau realizate prin metoda Hawala, un sistem de plată folosit de teroriștii fundamentaliști. Banii erau preluați de o persoană într-o țară și erau recuperați ulterior de la o alta, însă, pe teritoriul altui stat.

Potrivit Opinia Timișoarei, mai multi suspecți au fost deja ridicați de polițiștii de la Crimă Organizată și de procurori și au fost duși la sediul DIICOT Timișoara.

România va avea, până în 2020, un număr de 36 de tabere mobile pentru sinistraţi cu facilităţi de cazare şi hrănire care să fie folosite atât în cazul unor dezastre, cât şi în situaţia unor mişcări masive de migranţi din afara graniţelor ţării.

sursă foto: Opinia Timișoarei


Citește și VIDEO/Goana după averile infractorilor, o cursă cu obstacole. Contre între ANAF şi DNA. Miza: un miliard de euro


 

Urmărește-ne pe Google News