Conform comunicatului IPJ Ilfov, cadavrul nu prezenta urme vizibile de violenţă.
”La data de 24 februarie, în jurul orelor 09:01, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat prin apelul 112 de către o persoană, cu privire la faptul că la groapa de gunoi Vidra a fost găsită o persoană de sex femeiesc, decedată. Cu această ocazie a fost găsit cadavrul unei femei care la prima vedere nu prezenta urme vizibile de violenţă”, a transmis IPJ Ilfov.
Sursa citată a precizat că a fost anunţat procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov precum şi Serviciul de Medicină Legală, care urmează să se deplaseze la faţa locului şi să ridice cadavrul în vederea efectuarii necropsiei.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Observatornews.ro
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate