Poliția daneză a anunțat că a fost găsit capul jurnalistei Kim Wall într-o pungă, în care se mai aflau două picioare. Într-o altă pungă  se aflau hainele femeii. Autoritățile au anunțat că pungile au fost găsite în timpul căutărilor, care durează de mai bine de două luni, dar și că acestea aveau prinse de ele bucăți de metal.

„Noaptea trecută, criminaliștii noștri au confirmat că este vorba despre Kim Wall”, a spus inspectorul danez Jens Moller. El a precizat că nu au fost găsite semne de violență la nivelul craniului.

Jurnalista suedeză a fost văzută ultima oară în viață pe 10 august, când a plecat cu inventatorul danez Peter Madsen, la bordul submarinului pe care acesta l-a construit. Iubitul ei a fost cel care a alertat autoritățile, după ce jurnalista în vârstă de 30 de ani nu s-a mai întors. Inițial, inventatorul danez a spus că aceasta a coborât în siguranță în Copenhaga. Ulterior, a afirmat că jurnalista și-a pierdut viața în urma unui accident și că el i-a aruncat trupul în mare. Cadavrul fără cap al jurnalistei a fost găsit 11 zile mai târziu.

Inventatorul danez este acum acuzat de omucidere involuntară prin neglijență. Recent, un procuror a afirmat că poliţiştii au găsit pe un computer al lui Peter Madsen imagini care se presupune că sunt reale cu o femeie strangulată şi decapitată. Madsen a spus că acel calculator nu este al lui şi că putea fi folosit de oricine din biroul în care se afla.


Citește și: Simona Halep este numărul 1 WTA! A fructificat a patra șansă! Doar Ilie Năstase a mai fost primul!


 
 

Urmărește-ne pe Google News