Poliția Mehedinți a fost alertată de un bărbat de 65 de ani din Strehaia, care le-a spus că, în timp ce repara acoperișul casei, a descoperit două pistoale și zeci de cartușe cu glonț. La fața locului, polițiștii au identificat 84 cartuşe cu glonţ calibru 5,6 mm, un încărcător de pistol în interiorul căruia se aflau 3 cartuşe cu glonţ calibru 9 mm, 17 cartuşe cu glonţ calibru 7,62 mm, 23 capse nepercutate, precum şi două pistoale, unul posibil să fie confecţionat artizanal, transmite Mediafax.
Polițiștii au ridicat întreaga muniție și cele două arme, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.
În acest caz a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, urmând să fie dispuse măsuri pentru a se stabili provenienţa elementelor de muniţie si armelor.
Fotografie principală: 123rf.com
CITEȘTE ȘI: