Antonio Lombatti este istoric la Universitatea Populară din parma Italia şi susţine că Giulgiul din Torino nu are nici o legătură cu răstignirea şi moartea lui Iisus, ci a fost fabricat în Turcia, la 1.300 de ani după crucificarea Mântuitorului.
Giulgiul din Torino – sau Giulgiul Sfânt, după cum îi spun creştinii – este unul dintre linţoliile care au circulat în lumea creştină în Epoca Medievală. „Au fost cel puţin 40”, spune Lombatti, citat de Daily Mail, şi completează: „Majoritatea au fost distruse în timpul Revoluţiei franceze. Pe unele au fost imprimate imagini, unele au avut pete de sânge, iar altele au fost complet albe”.
Giulgiul din Torină, căruia unii creştini îi mai spun şi Sfântul Giulgiu, este o bucată de nin pe care se află imprimată imaginea corpului unui om cu semne de agresiune fizică, mai exact de crucificare. Giulgiul a dat naştere multor controverse, dar credincioşii creştini îl consideră o relicvă: ei spun că Giulgiul din Torino e linţoliul în care a fost învelit IIsus Christos după crucificare.