În acest weekend, după ce asistenta-șefă a secției de Cardiologie 1 de la Spitalul Militar Central din București a fost depistată cu coronavirus, nu mai puțin de 10 persoane din secția Cardiologie 1 au fost testate pentru COVID-19.

Dintre acestea, din informațiile ziarului Libertatea, 7 cadre medicale au fost descoperite cu COVID-19.

Au existat și cazuri în care persoane din corpul medical au fost depistate negativ la coronavirus, însă au ieșit pozitiv la anticorpul IgG, care indică faptul că boala a fost prezentă, fără simptome însă și învinsă de sistemul de apărare al corpului uman.

“Există două tipuri de anticorpi. Cei IgM arată că infecția e prezentă în corp, iar IgG, că a fost depășită. O parte dintre cei testați erau negativi la IgM, dar pozitivi la IgG”, explică specialiștii din spital.

Practic, adaugă oamenii, “până să fie testați, medicii au avut coronavirus, probabil l-au răspândit, dar au fost asimptomatici și nu au știut asta. Unii au aflat abia azi dimineață”.

Alte două spitale militare din România au avut probleme din cauza COVID-19. Atât cel din Focșani, cât și cel din Galați au fost închise, temporar, după ce angajați au fost depistați pozitiv.

 
 

Urmărește-ne pe Google News