UPDATE | Cele 16 containere cu deșeuri găsite în Portul Constanța Agigea Sud au fost returnate către expeditor, la sfârșitul săptămânii trecute.
Polițiștii de frontieră au depistat, joi, 16 containere cu deșeuri descărcate de pe o navă, pavilion Olanda, sosită din Marea Britanie, în Portul Constanța Sud Agigea.
În urma investigațiilor, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere au identificat o societate comercială din București care ”efectua activități de import ilegal de deșeuri în România, ce erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind produse second hand”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.
Totodată, au fost desfășurate activități specifice de către polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră în colaborare cu lucrători din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București la sediul și trei puncte de lucru ale societății comerciale aflate pe raza municipiului București și județului Ilfov.
Potrivit Poliției de Frontieră, sunt cercetaţi doi cetăţeni români, în vârstă de 36 şi 33 de ani, precum şi un cetăţean britanic, de 34 de ani. ”Bunurile”, adică deșeurile ilegale, vor fi returnate de unde au venit.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro