În urma perchezițiilor, două persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, respectiv o femeie și un bărbat, pentru cercetări, se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.
Polițiștii ilfoveni au identificat la punctul de lucru al unei societăți comerciale o semiremorcă în care se aflau depozitate alte cantități de deșeuri medicale periculoase, deșeuri care se aflau depozitate din luna aprilie, deși trebuiau distruse în maximum 24 de ore conform normelor legale în materie.
Pe 14 mai, polițiștii au fost sesizați cu privire la existența unei cantități apreciabile de deșeuri medicale periculoase, colectate de la mai multe unități spitalicești din București și abandonate pe un câmp din localitatea Dobroești, județul Ilfov.
În prezent, cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Arme Explozibili și Substanțe Periculoase Ilfov, în cadrul unui dosar penal pentru ”neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deseurilor periculoase”, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro