Producatorii nu vor ieftini carnea. In 2002, producatorii vor primi subventii.
Carnea, zaharul si laptele vor fi subventionate de la 1 ianuarie 2002, anunta Ministerul Agriculturii si Alimentatiei. Pentru un kilogram de carne de vita de calitate predat la abator se propune 4.000 lei subventie, iar pentru un litru de lapte avizat sanitar-veterinar se propune o subventie de 1.500 lei. Pentru cultivatorii de sfecla de zahar care obtin o productie de minimum 25 de tone la hectar se propune un sprijin financiar de 200.000 lei pentru fiecare tona.
Teoretic, carnea de porc ar trebui sa se ieftineasca fiindca taxele vamale au fost micsorate substantial. Ministerul Agriculturii spune ca va fi cu ochii pe preturi si va lua masuri daca cineva va indrazni sa urce nejustificat pretul, iar producatorii spun ca vor da faliment.
Guvernul Romaniei a hotarat in sedinta de marti seara sa desfiinteze clauza de salvgardare pentru carnea de porc importata din Ungaria si sa mentina clauza doar pentru carnea de pasare, pentru preparatele din carne de porc si pasare. Taxa vamala pentru carnea de porc importata din Ungaria a fost stabilita la 25%, iar cea importata din oricare alta tara va fi unica, de 20%. Importurile de carne de pasare, precum si de produse din carne de porc si de pasare vor fi taxate la vama cu 45%, ca si pana acum. „Masura a fost necesara in conditiile in care noile reglementari privind zonele defavorizate vor face imposibil importul de carne care sa fie vanduta ca atare. Pana la echilibrarea cererii si a ofertei, taxele vamale ar trebui sa asigure un echilibru intre necesitatea de protectie a crescatorilor de porci din Romania si evolutia preturilor la consumator”, ne-a declarat Mihai Lungu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii.
In acest moment, pretul de la producatorii interni de carne de porc este mai mare cu 10% fata de cel extern. Dar ei nici nu au de gand sa reduca preturile. Motivul este faptul ca pana acum importurile facute prin zonele defavorizate adica fara taxe vamale le permitea un castig substantial. In aceste conditii insa ei vor dori sa obtina acelasi castig crescand preturile si nu scazandu-le asa cum ne-am fi asteptat, ne-au declarat producatorii romani, care spun ca aceste masuri le vor provoca mari probleme, mai ales celor din zonele defavorizate, care vor intra in faliment. „Pierderile producatorilor romani vor fi mari, imposibil de estimat in acest moment. Astfel de masuri trebuie insotite de masuri compensatorii pentru producatori, fie prin subventii directe, fie prin prime de export sau cereale mai ieftine. Altfel, foarte multi vor iesi din afacere, iar costurile sociale vor fi mari”, ne-a declarat Marius Iliev, presedintele Uniunii Nationale Interprofesionale a Producatorilor din Agricultura.
Mihai Lungu ne-a declarat insa ca producatorii nu au dreptate si ca noile reglementari nu justifica nici un fel de crestere a pretului la animale vii, dar daca vor aparea majorari ministerul va cere imediat inca o reducere a taxei vamale.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!