În noiembrie 2020, secretarul de stat Raed Arafat a trimis o informare în județe în care preciza că localitățile care depășesc rata de infectare 6 la mie trebuie să intre în carantină. Însă autoritățile județene sunt cele care pot declanșa procedurile de carantinare și, așa cum s-a mai întâmplat, pot întârzia luarea unei hotărâri, după cum nota g4media.ro.
În prezent, Municipiul Brașov are o rată de incidență de 6,3 la mie. Deși valoarea a depășit cifra 6 încă din 16 martie, adică de acum trei zile, autoritățile locale susțin că deocamdată nu se ia în calcul măsura carantinării.
este rata de incidență a Municipiului Brașov, astăzi, 18 martie.
DSP Brașov: Următoarele șapte zile sunt decisive
Directorul DSP Brașov, Andrea Neculau, a declarat pentru Libertatea că se monitorizează datele care vor veni zilele viitoare, înainte de a se lua o măsură.
„Deocamdată urmărim datele, timp de șapte zile, să vedem cum este trendul. Dacă trendul se menține, vom discuta în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și vedem ce măsuri se vor lua”, a explicat Andrea Neculau pentru Libertatea.
Conform directorului DSP Brașov, „dacă va fi o creștere rapidă și nu înregistrăm măcar o stagnare în zilele care urmează, atunci vom lua măsurile care se cuvin în Comitetul Județean”.
Carantinarea Municipiului Brașov înseamnă și carantinarea Poianei Brașov
Andrea Neculau a precizat că o eventuală carantinare a Municipiului Brașov va duce, automat, la carantinarea localității Poiana Brașov, pentru că „atunci când se discută, se discută la pachet”.
Întrebat când se poate carantina Poiana Brașov, directorul DSP Brașov a replicat: „Nu mâine. Dar, oricum, Poiana se supune deciziilor Municipiului. După aceea, în funcție de evoluția ratei de infectare, vom vedea”.
În Poiana Brașov a nins abundent în ultimele trei zile, iar stratul de zăpadă se apropie de doi metri, în multe zone. Autoritățile anunță că avem cel mai consistent strat de zăpadă din ultimii ani, conform Realitatea de Brașov.
ANM a emis mai multe alerte de vreme severă pentru următoarele zile și sunt aşteptate ninsori, viscol şi depuneri de zăpadă, potrivit brașov.net.
Șeful CJ Brașov: Brașov nu se carantinează deocamdată
Președintele Consiliului Județean Brașov, liberalul Adrian Veștea, a afirmat pentru Libertatea că decizia autorităților locale din acest moment implică doar carantinarea comunei Sânpetru.
„Se va carantina doar Sânpetru. La Brașov s-au întrerupt cursurile, se fac doar online, și montorizăm lucrurile. Apoi, vedem ce decizii vom lua în perioada următoare. Dar Brașov nu se va carantina deocamdată”, a precizat Adrian Veștea pentru Libertatea.
Cum a evoluat indicele de infectare în Municipiul Brașov
Datele publicate de DSP Brașov arată că Municipiul Brașov se află în a treia zi în care rata de incidență a depășit valoarea de 6 la mie.
- 14 martie – 5,5
- 15 martie – 5,46
- 16 martie – 6,0
- 17 martie – 6,12
- 18 martie – 6,33
Foto principală: brasov.net
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro