Reprezentanții organizațiilor de mediu au anunțat că anul acesta peste 60 de delfini au fost găsiți morți pe plajele Mării Negre, fiind vorba de exemplare care au decedat din cauză că au fost prinse în plasele braconierilor și nu au mai putut ieși la suprafață. Repreentanții organizației “Mare Nostrum” trag un nou semnal de alarmă asupra pericolelor la care sunt expuse cetaceele. ONG Mare Nostrum, împreună cu alți voluntari din rețeaua Observatori Pentru Salvarea Delfinilor, au pus la dispoziția cetățenilor, telefonul de urgență 0763.255.731, care poate fi utilizat și în cazul în care pe plajă este găsit un cadavru de delfin.
Insă, mult mai important, zecile de decese ale delfinilor sunt și o urmă a braconajui din Marea Neagră, braconaj care se realizează în special pentru icrele negre al morunilor. Reamintim că încă de la începutul anului, “Libertatea” a publicat un material în care se atrăgea atenția asupra faptului că inclusiv cel mai performant sistem de supraveghere a granițelor, cel de la Marea Neagră, denumit SCOMAR, nu funcționează permanent la punctul de Perișor, exact acolo unde se pescuiește ilegal. Conducerea Poliției de Frontieră a recunoscut că sunt unele momente de defecțiuni ale sistemelor care însă sunt reparate rapid.
Însă, polițiștii de frontieră ne-au dezvăluit că turnul de pe plaja Perișor a avut cele mai multe defecțiuni, acolo unde sunt urme de braconaj. În fiecare dintre cele nouă turnuri ale SCOMAR ampasate de-a lungul Mării Negre sunt camere performante care permit furnizarea de imagini clare până la distanța de o sută de mile. Spre exemplu, se poate vedea ce este într-o barcă, ceea ce radarul nu poate face.
FOTO EXCLUSIV/ Retrași din lumea reflectoarelor, Dana Bertzer și Dan Creimerman își continuă povestea de dragoste. S-au căsătorit duminică a 29-a oară
“Aici se face cel mai mare braconaj la sturioni, iar mafia nu vrea să se vadă pe camere sturionii din bărci, pescuiți ilegal. Gândiți-vă, o moruniță de 200 de kg poate avea chiar și 50 de kile de icre care se vând cu 1000 de euro kg. 50.000 de euro sunt bani, nu?”, ne-a relatat un angajat al Poliției de Frontieră.
Braconierii nu au unde să vândă delfinii
Chiar dacă și delfini sunt valoroși, în Europa aceștia nu pot fi comercializați, fiind protejați prin lege. “Când un pescar prinde în plasele sale un delfin, atunci când îl găsește mort alege să-l scoată și să-l lase să plutească până pe plaja. Braconajul unui delfin poate aduce mulți ani de închisoare, este interzis, așa cum este și uciderea mamiferului, așa că pescarii aleg să această variantă ca să scape”, ne-a explicat un reprezentant al unui ONG. Mamiferele sunt victimele celor 25.000 de plase din Marea Neagră. În jur de 2.300 de delfini sunt în sectorul românesc al Mării Negre după un studiu din 2006 al Centrului de Cercetări Maritime de la Constanța.
Mamiferele erau hrană pentru pescari în vremea comunismului
Primul delfin a fost observat în sectorul românesc al Mării Negre urmă cu peste 120 de ani. De altfel, în tot bazinul maritim, la care are ieșire și țara noastră, se găsesc în jur de 150.000 de exemplare. De-a lungul istoriei, românii nu au știut întotdeauna să respecte delfinii, care au fost vânați ca trofee, pentru hrană sau prinși în navoadele braconierilor.
Deși acum carnea de delfin nu se mai mănâncă în România, era o perioada când foametea comunistă îi făcea pe pescari să “vâneze” inclusive delfinii pentru hrană. În anii 70, pe timpul lui Nicolae Ceaușescu, localniciii vânau delfini pentru a oferi familiei o masă îmbelșugată. Securitatea și o boală neobișnuită în rândul pescarilor i-a făcut pe aceștia să renunțe la mesele cu delfini.
Andreea Bălan nu a publicat imagini cu fiica ei în care să i se vadă față. Soțul ei a postat acum o fotografie foarte frumoasă!