Cuantumul sumei diferă de la o cultură la alta, dar Adrian Oros a calculat că se va plăti ”undeva” în jurul a 200 de euro pe hectar.
„Așa cum am promis, o să despăgubim fermierii care au fost afectați de secetă. Asta se va întâmpla la finele lunii august, începutul lunii septembrie, pentru că avem o ordonanță de urgență. Fiind ajutor de stat, trebuie să îl notificăm la Comisie. Așteptăm acordul Comisiei, dar cu siguranță acest acord va veni”, a spus Adrian Oros.
Acesta a continuat: ”Cuantumul acestor despăgubiri diferă în funcție de culturi. Dacă la grâu discutăm de 925 de lei pe hectar, la triticale 805, la rapiță 1.002 lei. Sumele diferă, dar undeva în jurul a 200 de euro pe hectar o să fie cuantumul acestor despăgubiri”.
Conform lui Oros, agricultura ar trebui să reprezinte o prioritate pentru România.
”În acest program de relansare economică am considerat că și agricultura este foarte importantă și trebuie să fie o prioritate pentru economia românească. Din păcate, suntem o agricultură meteo dependentă. Dacă este vreme bună, avem producții bune pentru că fermierii știu să își facă treaba. În schimb, dacă vremea nu ne ajută, avem mari probleme, cum este și anul acesta”, a conchis ministrul Agriculturii.