Cea mai mare despăgubire, în valoare de 22.400 de lei, a primit-o fostul șef al Poliției Năsăud, Leon Cloșcă (foto). Bărbatul a stat șase luni în arest preventiv și s-a îmbolnăvit după ce a fost mușcat de ploșnițele care ieșeau din pereții celulei, notează monitorulcj.ro.
Pentru cele șase luni petrecute în arestul IPJ Cluj, Roberto Hasnaş (foto), fostul şef al Poliţiei Rutiere din Bistriţa-Năsăud, a primit despăgubiri morale de 10.000 de lei, în vreme ce fostul şef Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Ioan Ovidiu Mureşan (foto), a primit o sumă de 3.000 de lei.
În instanță, cei trei polițiști le-au povestit judecătorilor că în perioada noiembrie 2014 – martie 2015, cât timp au fost arestați, nu au avut lumină naturală în camere, ci doar un neon care funcționa tot timpul, scrie Mediafax.ro.
::placeholdeR–>
Cei trei foști polițiști au povestit că au fost situații în care nu au fost lăsați să meargă la toaletă și atunci foloseau sticle din plastic.
Mărturiile polițiștilor despre condițiile din arestul IPJ Cluj sunt confirmate și de datele unui raport al Poliției Române, întocmit în 2015.
„În camera 3 nu au avut încălzire şi era extraordinar de frig, (…), în camera 5 au fost mâncaţi de insecte, de ploşniţe care ieşeau din pereţi, canalizarea a refulat pe holurile centrului de detenţie, uneori chiar şi de două ori pe săptămână”, se arăta în întâmpinările depuse la Judecătoria Cluj-Napoca de cei trei foşti poliţişti.
De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Cluj, Camelia Juncan, a declarat că, între timp, arestul a fost supus unor lucrări de reabilitare, iar astăzi este unul dintre cele mai moderne din ţară.