Cea mai mare despăgubire, în valoare de 22.400 de lei, a primit-o fostul șef al Poliției Năsăud, Leon Cloșcă (foto). Bărbatul a stat șase luni în arest preventiv și s-a îmbolnăvit după ce a fost mușcat de ploșnițele care ieșeau din pereții celulei, notează monitorulcj.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Pentru cele șase luni petrecute în arestul IPJ Cluj, Roberto Hasnaş (foto), fostul şef al Poliţiei Rutiere din Bistriţa-Năsăud, a primit despăgubiri morale de 10.000 de lei, în vreme ce fostul şef Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Ioan Ovidiu Mureşan (foto), a primit o sumă de 3.000 de lei.

În instanță, cei trei polițiști le-au povestit judecătorilor că în perioada noiembrie 2014 – martie 2015, cât timp au fost arestați, nu au avut lumină naturală în camere, ci doar un neon care funcționa tot timpul, scrie Mediafax.ro.

„În camera 3 nu au avut încălzire şi era extraordinar de frig, (…), în camera 5 au fost mâncaţi de insecte, de ploşniţe care ieşeau din pereţi, canalizarea a refulat pe holurile centrului de detenţie, uneori chiar şi de două ori pe săptămână”, se arăta în întâmpinările depuse la Judecătoria Cluj-Napoca de cei trei foşti poliţişti.

Cei trei foști polițiști au povestit că au fost situații în care nu au fost lăsați să meargă la toaletă și atunci foloseau sticle din plastic.

Mărturiile polițiștilor despre condițiile din arestul IPJ Cluj sunt confirmate și de datele unui raport al Poliției Române, întocmit în 2015.

„Camerele de detenţie nu erau dotate cu grupuri sanitare propri, (…) persoanele private de libertate avea acces la duşuri în zilele de marţi şi vineri; camerele nu sunt prevăzute cu ferestre exterioare ori cu aparate de aer condiţionat sau cu un sistem alterativ de ventilaţie”.

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Cluj, Camelia Juncan, a declarat că, între timp, arestul a fost supus unor lucrări de reabilitare, iar astăzi este unul dintre cele mai moderne din ţară.

„Pentru îmbunătăţirea condiţiilor din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, în perioada 2015-2016 au fost efectuate lucrări de renovare şi îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie. S-au renovat toate camerele de deţinere, ferestele exterioare au fost schimbate, fiind prevăzute cu gratii şi grilaje metalice, s-a înlocuit instalaţia electrică; în fiecare cameră sunt montate paturi suprapuse, existe mese, scaune, rafturi pentru bagaje, televizor, aparat de aer condiţionat; în interiorul fiecărei camere s-au amenajat spaţii destinate activităţii igienico-sanitare. De asemenea, centrul a fost dotat cu vitrine frigorifice, maşini de spălat rufe, maşini de uscat rufe, maşini de spălat vasele. (…) Totodată, s-au luat măsuri pentru îmbunătăţirea sistemelor de pază şi siguranţă şi pentru eficientizarea serviciilor prestate de poliţiştii care desfăşoară activităţi în cadrul centrului” se arată în răspunsul transmis de IPJ Cluj.

Sorin Apostu, fostul primar al Clujului, este un alt deținut care a câștigat un porces pentru condițiile în care a stat în arest. Fostul edil a primit despăgubiri de un leu.

Sursă foto: gazetadebistrita


Citește și ANALIZĂ / ”Revoluția fiscală”, pericol pentru angajați, salvare pentru buget


 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News