Aşa cum relatam într-un articol precedent, fostul guvern a aprobat o “schemă de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie – septembrie 2015”, plăţile urmând a fi făcute până la finele acestui an.
«Tot săracu-i păgubit»
Dar actul normativ conţine câteva restricţii pentru acordarea acestui ajutor financiar, care-i afectează, în primul rând, pe cei mai săraci dintre agricultori, adică pe cei care deţin suprafeţe mici de teren agricol, pentru mulţi, acestea fiind şi singurele surse de venit.
Astfel, potrivit actului normativ, nu vor primi despăgubiri cei care nu sunt înregistraţi la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), cu cererea unică de plată (subvenţia) aferentă anului 2015.
Or, pentru a te putea înscrie la APIA şi a primi subvenţia, este nevoie să deţii cel puţin un hectar de teren agricol, iar parcelele pe care cultivi grâu, orz, porumb, floarea-soarelui etc. trebuie să fie de minimum 30 de ari. Dar chiar şi cei care sunt înscrişi la APIA trebuie să completeze o declaraţieangajament, prin care se obligă să notifice în scris instituţia, în termen de 10 zile lucrătoare, despre “orice modificare privitoare la informaţiile declarate în cererea de ajutor”.
Avantaj pentru legumicultori
O altă condiţie pentru primirea despăgubirilor constă în deţinerea obligatorie a atestatului de producător. Iată ce precizează MADR într-un e-mail trimis redacţiei:
“Referitor la întrebarea dv. dacă pentru persoanele fizice este obligatorie existenţa atestatului de producător, vă transmitem următoarele: aşa cum este prevăzut în OUG nr. 45/2015, pentru beneficiarii schemei de ajutor – persoane fizice, deţinerea atestatului de producător reprezintă o condiţie de eligibilitate la plată. În fapt, acest document certifică calitatea de producător agricol, care desfăşoară o activitate economică”.
Aşa este, numai că atestate de producător deţin, de regulă, doar legumicultorii, nu şi cei care cultivă pe suprafeţe mici grâu, orz, porumb sau alte produse vegetale, vitale pentru consumul din gospodăria proprie.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Procedura şi documentele necesare

Dacă îndeplineşti toate aceste condiţii, trebuie să depui la APIA, până la data de 30 noiembrie 2015, o cerere-tip însoţită de: copie a B.I./C.I. sau, după caz, împuternicire/procură notarială; copie a atestatului de producător sau, după caz, copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îţi desfăşori activitatea; copie a procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor; dovada coordonatelor bancare/trezorerie. Ajutorul acoperă cel mult 20% din pierderea înregistrată.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI