Părinții Nicoletei Cengher, tânăra cântăreață care a murit în incendiul izbucnit în restaurantul Beirut, vor primi fiecare câte un milion de euro, în vreme ce fratele minor al Nicoletei va primi 500.000 de euro, notează ziuaconstanta.ro.
„Dincolo de pierderea unui copil, în general, are şi ca efect o traumă extremă, catastrofală, aceasta fiind situaţia cea mai gravă pe care o persoană o poate suporta în urma unui traumatism, situaţia numiţilor Mariana Sarkany şi Arpad Ferenc Sarkany este una excepţională, având în vedere condiţiile în care fiica lor a decedat (…). Este imposibil, practic, de estimat gradul de afectare psihică în condiţiile în care cei doi părinţi au aflat că în seara respectivă fetele aflate în vestiar, printre care şi fiica loc, au fost auzite de personalul restaurantului că strigau după ajutor, dar acestea nu au putut fi salvate. Deşi au trecut trei ani de la tragedie, Mariana Sarkany şi Arpad Ferenc Sarkany nu s-au resemnat deloc şi durerea lor nu s-a diminuat. (…) Instanţa va avea în vedere şi gradul de culpă al persoanelor responsabile. Acesta este unul deosebit de ridicat, inculpaţii Karam George şi Pavel Constantin au încălcat norme elementare de realizare a unei construcţii, iar inculpatul Jurcă Dumitru a ignorat obligaţiile sale de serviciu şi a manifestat o gravă nepăsare faţă de modalitatea de alimentare cu gaze a restaurantului Beirut şi a consumatorilor din acea locaţie.
Faţă de aceste aspecte, instanţa apreciază că se impune acordarea daunelor morale în următorul cuantum: câte 1.000.000 (un milion) de euro pentru fiecare dintre părinţi (Sarkany Mariana şi Sarkany Arpad) şi 500.000 de euro pentru fratele victimei (n.r. minor). Cu privire la daunele materiale solicitate, instanţa reţine că părţile civile nu au depus la dosar înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor efectuate, iar din declaraţiile martorilor nu se poate stabili cu certitudine cuantumul prejudiciului, în consecinţă, aceste pretenţii vor fi respinse ca neîntemeiate“, conform motivării.
Aceeași decizie a fost luată de instanță și în cazul Nicoletei Vasilițeanu. Părinții tinerei vor primi câte un milion de euro, iar fratelui ei minor îi va fi acordată suma de 500.000 de euro ca despăgubiri morale.
În cazul Mihaelei Tucă, instanța a decis acordarea sumei de 500.000 de euro pentru fiecare dintre cei trei frați ai tinerei, respectiv Dorinel Mancaș, Julieta Rujan și Elena Petronela Tucă, notează sursa citată.
În cazul Nicolegei Buirencu, tânăra care a supraviețuit incendiului din restaurantul Beirut din noaptea de 5 aprilie 2014, instanța a stabilit acordarea sumei de 500.000 de euro ca despăgubiri morale.
Totodată, Robert Adrian Roman, un alt tânăr care a fost la un pas de a-și pierde viața în foc, va primi 200.000 de euro.
Citește și Medic: Vârsta la care fetele încep viaţa sexuală a scăzut mult, din cauza “atacului” informaţional din surse îndoielnice / VIDEO