„Compania TAROM s-a confruntat cu o situație fără precedent, aceea de anulare a numeroase zboruri ca urmare a declarațiilor individuale de inapt pentru zbor ale personalului navigant. Ca urmare a acestei situații independente de voința și acțiunile companiei, pasagerii au fost afectați de anularea zborurilor regulate. Compania a oferit alternative pentru călători, iar echipa de asistență este în contact direct cu aceștia pentru a oferi informații detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opțiuni disponibile”, a transmis TAROM, marți, 9 iulie.

TAROM a precizat că a fost creată o adresă de e-mail, despagubire8iulie@tarom.ro, la care pasagerii afectați de zborurile din 8 iulie pot trimite cererile și documentele necesare, în conformitate cu Regulamentul EC 261/2004.

Pasagerii afectați de aceste anulări pot transmite solicitarea de compensare la adresa de email dedicată, despagubire8iulie@tarom.ro , unde trebuie să transmită următoarele informații:

  • Nume și prenume pasager
  • Număr de zbor
  • Copia biletelor de călătorie și codul rezervării
  • Dacă este cazul, dovada plății pentru cheltuielile suplimentare privind cazarea, masa, transportul de la aeroport la unitatea de cazare și de la unitatea de cazare la aeroport
  • Modalitatea de compensare pentru care optează (bani / voucher electronic)

Voucherul electronic poate fi folosit la cumpărarea de bilete TAROM în cel mult un an de la data emiterii, iar contravaloarea voucherului nu este rambursabilă.

Pasagerii care vor să primească bani trebuie să trimită datele bancare în următorul format :

  • Nume și prenume beneficiar cont
  • Denumirea băncii
  • Sucursala
  • Adresa băncii
  • Iban
  • Cod SWIFT/BIC
  • Monedă cont

Zeci de piloți TAROM s-au declarat bolnavi, zeci de zboruri anulate

29 de piloţi, angajaţi ai companiei de stat TAROM, s-au declarat luni, 8 iulie, inapţi de zbor și câteva zeci de zboruri au fost anulate, ceea ce a generat un haos pe Aeroportul Otopeni. Cezar Osiceanu, unul dintre piloți, a declarat că a suferit o indigestie provocată de mâncarea oferită de companie și că anul trecut mâncarea primită era expirată.

În urma gestului piloților, TAROM a pierdut aproximativ 2,5 milioane de euro, iar compania aeriană de stat va trebui să plătească și despăgubirile călătorilor care nu au putut zbura. Greva mascată a piloților de la TAROM s-a încheiat marți, 9 iulie, cu un acord privind o creștere salarială, iar zborurile au fost reluate.

Urmărește-ne pe Google News