Mai mulți cititori ne întreabă care sunt prevederile legale despre pensia de boală sau de invaliditate, concret, în ce condiții poate solicita cineva acest tip de pensie.
RĂSPUNS: Condițiile privind acordarea pensiei de boală sau invaliditate sunt stabilite la Art. 68, din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice: Pensia de boală sau de invaliditate se cuvine persoanelor care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza: a) accidentelor de munca și bolilor profesionale, conform legii; b) neoplaziilor, schizofreniei si SIDA; c) bolilor obișnuite și accidentelor care nu au legătură cu munca. Au dreptul la pensia de invaliditate și elevii, ucenicii și studenții care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, survenite în timpul și din cauza practicii profesionale. De asemenea, au dreptul la pensia de invaliditate persoanele care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, precum și marii mutilați, ca urmare a participării la Revoluția din Decembrie 1989 ori în legătură cu aceste evenimente, care erau cuprinși într-un sistem de asigurări sociale, anterior datei ivirii invalidității din această cauză.
Mai trebuie spus despre pensia de boală sau invaliditate că, la împlinirea vârstei standard de pensionare, toți cei aflați în acest tip de pensie vor fi trecuți, automat, la pensia normală pentru limită de vârstă. Evident această trecere se va opera dacă cei în cauză îndeplinesc și condiția stagiului minim de cotizare, de 15 ani. De asemenea, trebuie precizat că noua lege a pensiilor, aflată deocamdată la Curtea Constituțională și care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021, prevede o serie de facilități pentru persoanele cu dizabilități, printre care reducerea substanțială a vârstei de pensionare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro