Ca orice mamă, Cornelia Naum şi-a apărat fiul, însă a recunoscut că l-a şi criticat în privinţa sistemului fiscal care este “atât de năucitor, că ne-a terminat”. “Au fost cazuri când oamenii au venit la mine cu diverse sfaturi sau cereri, dar nu le-am transmis mai departe. La Victor nu este loc de intervenţii, nici chiar de la mama”, a declarat doamna Naum. Ea crede că principala calitate a fiului său e cinstea, iar cel mai mare defect e faptul că nu mai are timp să asculte sfaturi. “Sunt cel mai dur critic al lui, dar constat că în ultima vreme lucrurile sunt aşa complicate, încât nu mai zic nimic. Când ne întâlnim, prefer să ne simţim bine în familie, nu să-l critic”, a mai spus mama premierului.
A dormit o vreme în gara din Paris
Femeia a povestit că fiul ei a plecat într-o excursie în Franţa şi a fugit să vadă Parisul. “A rămas acolo opt luni, a lucrat la un fast food. Vreo două săptămâni a dormit în gara din Paris. A fost o experienţă utilă pentru el”, a povestit Cornelia Naum. Ea susţine că, înainte de a deveni membru PSD, Ponta s-a înscris în 1990 la liberali. Când era mic însă, îşi dorea să fie preot, ca bunicul său, şi credea că, dacă îl va ajuta Dumnezeu, poate ajunge ministru. Şi a devenit prim-ministru

Urmărește-ne pe Google News