„Nu am fost mereu atât de împăcată cu faptul că sunt alcoolică. Dar, de doi ani când am trecut prima dată pragul Alcoolicilor Anonimi, mi-e mult mai uşor să accept realitatea”, povesteşte Maria B. din Bucureşti, în timp ce-şi netezeşte câteva cute imaginare de pe fustă.
A început să bea după ce şi-a pierdut tatăl, la numai 18 ani. Întâi câte puţin şi doar la ocazii. Senzaţia de uşurare pe care i-o dădea alcoolul a făcut-o să bea din ce în ce mai mult. După ani în care a negat că are o pasiune pentru licorile bahice, femeia ajunsese să se închidă în casă cu zilele şi să bea până la epuizare. Maria povesteşte că atunci când era în depresie, îşi cumpăra mai multe sticle de bere şi se închidea singură, în casă, pentru câteva zile. „Uitam de tot ce era în jurul meu. Beam până mă lua somnul şi a doua zi o luam de la capăt, să mă dreg. Nu reuşeam, însă, decât să rămân în agonie mai multe zile. Când mă trezeam din beţie, nu ştiam nici ce zi e, nici cât e ceasul”, şi-a amintit cu tristeţe fosta alcoolică.
Nu pot să mai pun în gură nicio picătură de alcool
Chiar dacă ştia că ceva era in neregulă cu ea, ultimii zece ani şi i-a petrecut luptând cu alcoolul. „Acum doi ani, de Revelion, mi-am dat seama că trebuie să cer ajutor cuiva. Am băut mult şi m-am trezit după trei zile, fără să ştiu ce am făcut în acest răstimp. Mi s-a făcut frică şi m-am hotărât să nu mai beau. Cel mai greu mi-a fost să accept că nu voi mai putea consuma nici măcar o picătură de alcool pentru tot restul vieţii mele. Sunt conştientă că dacă încep, nu o să mă mai pot controla”, ne-a spus Maria cu zâmbetul pe buze.
A avut mai multe încercări de a scăpa de alcoolism. Şi-a ascuns singură sticlele de băutură, a stat chiar şi câteva luni fără alcool, dar de fiecare dată revenea la viciu. Soluţia salvatoare a venit din partea celor de la Alcoolici Anonimi, unde a început terapia de grup.
Statistici
Organizaţiile care se ocupă de identificarea şi tratarea alcoolicilor au în evidenţa lor numai 430 de femei şi bărbaţi dependenţi. Specialiştii recunosc, însă, că aceşti bolnavi sunt greu de monitorizat pentru că puţini recunosc că au o problemă şi doar o mică parte din ei ajung să-şi trateze dependenţa.