• În ianuarie 1990, profesoara de tehnologie de 26 de ani din Videle, Viorica Dăncilă, înfiază al optulea copil al Floarei Trocan și al lui Tudor Malancu.
  • Băiatul este născut chiar în ianuarie, prima lună a României libere de comunism.
  • „Eu am vrut să-l las în spital, că nu mai puteam să-l îngrijesc și pe el! Cred și acum că am făcut bine și am văzut și eu la televizor că doamna l-a îngrijit bine”, spune Floarea Trocan, mama naturală a lui Victor Dăncilă.
  • Băiatul de 29 de ani știe că a fost adoptat.
  • Documentarea din Butești și de la Videle și mărturiile obținute atât din familia Dăncilă, cât și din cea a mamei naturale au oferit confirmarea că Victor a aflat de mai multă vreme unde s-a născut și cine îi sunt frații și surorile.
  • Mama și frații l-au revăzut pe Victor în imaginile recente de la Ateneul Român, când băiatul prim-ministrului a stat în loja oficială la evenimentul preluării de către România a Președinției Consiliului UE.
  • „L-am căutat pe Victor la școală, să vorbim ca frații. I-am scris și pe Facebook, dar el mi-a zis că nu vrea să ne vedem”, povestește Cristina, 36 de ani, una dintre surorile mai mari.
  • Destinul paralel al celor 8 fete și băieți din Butești este simbolic pentru șansele pe care le au în viață copiii români.
  • Cei rămași în satele din Teleorman au făcut cel mult 8 clase și se descurcă extrem de greu, alte două surori muncesc în Germania și oferă propriilor lor copii o șansă reîmprospătată, iar mezinul Victor, băiatul înfiat de Viorica Dăncilă, a terminat facultatea și e angajat la Curtea de Conturi.
  • Informațiile obținute de Libertatea susțin că înfierea lui Victor s-a făcut fără bani sau recompense, numai că pașii legali sunt neclari.
  • Floarea Trocan, mama care l-a născut pe Victor și care recunoaște că Viorica Dăncilă i-a schimbat enorm în bine viața băiatului, își amintește însă că „primul certificat de naștere a fost făcut direct pe numele Dăncilă”, ceea ce poate fi o problemă legală.
  • Contactat, premierul Viorica Dăncilă a refuzat să comenteze aspectele concrete ale adopției.
  • Libertatea consideră de interes public felul în care un actual înalt demnitar a adoptat un copil și, întrucât Victor știe că e înfiat, redacția a decis să publice povestea celor 8 copii născuți în casa modestă din Butești și pe care viața i-a dus în direcții atât de diferite.

 

Aurelia, sora lui Victor Dăncilă, în pragul casei din Cosmești, județul Teleorman

Victor Dăncilă alături de soția lui, Elena, și premierul Dăncilă, la Gala de la Ateneu

Totul a început cu un mesaj de la un cititor, pe Facebook: „Fiul premierului este adoptat de la familia Malancu din Butești, Teleorman. Are frați și surori de care nu vrea să știe și care trăiesc la limita subzistenței”.

Același mesaj despre înfiere, dar cu numele „Malancu” și fără localitatea de baștină, apare ca un comentariu, în subsolul unui articol de pe realitatea.net.

Libertatea începe documentarea informației.

Femeia care căra lemne cu spatele

În ianuarie 1990, iarna grea a primului an de după Revoluție, cu gândul la cele șapte guri de hrănit acasă, îngenuncheată de necazul cu bărbatul, bolnav de cancer în stadiu terminal, internat într-un spital din Capitală, Floarea Trocan ia o decizie radicală: va abandona copilul, un băiat, la maternitate.

„Nu mai puteam hrăni o gură în plus. Ar fi ajuns la orfelinat”, își amintește azi Floarea, o femeie de 67 de ani, cu ochi verzi și pătrunzători.

Floarea locuiește acum în alt sat, Baciu, tot în Teleorman, la doar câțiva kilometri de Butești, locul unde s-a născut Victor.

În gospodăria veche a rămas Marian, cel mai mare dintre frați, care avea 16 ani în ianuarie 1990.

„Casa veche a ars acum câțiva ani, dar oamenii din sat ne-au ajutat, așa cum m-au ajutat să-mi cresc și copiii”, spune Floarea, cea care a muncit în gospodăriile consătenilor, cărându-le vreascuri cu spinarea, văruindu-le casele sau bătând fasolea.

Povestea ei revine în ianuarie 1990, când se hotărăște să lase copilul în spital.

„Doamna Dăncilă a vrut s-o adopte și pe Aurelia, însă frații ei nu m-au lăsat”

Salvarea mamei și a băiețelului vine într-un mod neașteptat. O infirmieră știe o asistentă, care la rândul ei cunoaște o „doamnă profesoară care-ar vrea un copil”. „Doamna” a lăsat vorbă la spitalul din Videle: „Anunțați-mă, vă rog, dacă cineva abandonează un nou-născut”.

Floarea Trocan are 37 de ani, Viorica Dăncilă, 26.

„Doamna profesoară” e anunțată și ia legătura cu familia. Tatăl, Tudor Malancu, e la spital în București. Adopția băiatului e tratată exclusiv de mamă.

„Doamna profesoară a vrut să ne vadă pe noi, familia și a venit la noi în casă”, își amintește Floarea. Era în capătul unei ulițe cu gard de sârmă.

„Când a intrat în bătătură, doamnei i-a plăcut și Aurelia, fetița blondă care avea doi ani și ceva. Am vrut s-o dau și pe ea, să-i ușurez viața, dar frații s-au opus. «Dacă o dai și pe Aurelia, du-te după ea, nu te mai întoarce!», mi-au zis ceilalți copii”, spune Floarea.

„Primul certificat de naștere a fost făcut pe numele Dăncilă”

Floarea Trocan își amintește că „am mers împreună cu doamna Dăncilă la Primăria comunei Siliștea și am semnat încuviințarea înfierii. Cu hârtia aceea, doamna s-a dus la Videle și a făcut actele. Iar primul certificat de naștere a fost pe numele Victor Florin Dăncilă”.

„În a șaptea zi de la naștere, doamna Dăncilă a venit și a luat copilul de la maternitatea Videle”, încheie Floarea povestea.

Băiatul abia născut devine „Victor Florin”, nume dat de Viorica Dăncilă.

„Soțul meu, tatăl băiatului, n-a aflat niciodată că l-am dat. Era grav bolnav, internat în spital și mă întreba mereu unde e, îi ziceam că e prea mic. Soțul a murit în martie 1990, fără să-l vadă vreodată”, Floarea Trocan, mama naturală a lui Victor Dăncilă

Ajuns în familia Dăncilă, destinul lui Victor se schimbă. Ajunge într-un bloc la Videle, un cu totul alt confort decât cel care îl aștepta în casa mică din Butești.

„Victor a fost crescut mult de Marieta, mama Vioricăi, și de sora acesteia, Maria Dedu, căreia băiatul îi spunea «mama». Victor știa că e adoptat. Atât în familie, cât și la școală nu era un secret că venea din familia Malancu, din Butești”, povestește o rudă din familia Dăncilă.

Povestea celor rămași e complet diferită. Ei intră în categoria celor care, în 29 de ani scurși din ianuarie 1990, nu și-au îmbunătățit, în țară, șansele la o viață bună.

41,7% dintre românii în vârstă de sub 18 ani sunt supuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, cea mai mare proporție din Uniunea Europeană, arată datele biroului european de statistică Eurostat.

Toți cei 8 copii ai familiei Malancu au pornit de la aceeași linie dură de start. Starea la care au ajuns a fost determinată de locul în care au trăit.

Aurelia

Aurelia, 31 de ani, îl invită pe Victor la nunta ei

„Mi-aș fi dorit să mă ia și pe mine”, suspină Aurelia, la 29 de ani distanță.

Fata și-a scos căciula de tricot și stă cu mâinile în poală, în dormitorul căptușit cu pleduri. Se uită cu regret la mama ei, Floarea Trocan. „Așa a fost să fie, ce să mai fac”, adaugă Aurelia și ochii îi dau în lacrimi.

„Eu aș fi vrut, dar frații tăi n-au vrut, au zis: dacă dai fata, te duci și tu după ea, nu mai vii acasă!”, se apără mama.

Aurelia, părul roșcat, strâns, ochii verzi ai mamei, umerii largi ai muncii, va împlini 32 de ani în august. Are cu aproape trei ani mai mult ca Victor.

Când Viorica Dăncilă a venit să vadă familia și să întocmească actele de adopție, a văzut-o și pe Aurelia, care avea atunci doi ani și ceva. „Uite ce fetiță frumoasă, blondă!, a zis doamna Dăncilă. Nu mi-o dați și pe ea?”, își amintește mama. Nu i-au dat-o.

„Cum a fost copilăria mea? Cum să fie? Frumoasă, cu frații, cu surorile”, spune Aurelia. E emotivă, caută aprobarea mamei. A fost la școala din sat, a terminat opt clase.

La 17 ani, s-a măritat și a plecat din Butești în comuna vecină, Cosmești. Locuiește la socri, într-un corp de casă. Are trei copii: Alexandru, 13 ani, Cătălin Constantin, 8 ani, care joacă fotbal până se face întuneric, și Florina Mădălina, 6 ani, căreia îi place să se ascundă prin casă.

Aurelia și soțul ei s-au căsătorit doar la primărie. La primăvară fac și nuntă, la cort. Au oi, capre, cal și căruță, curtea e plină de păsări.

„Îl invit și pe Victor să vină la nunta noastră, e pe 25 mai, aici în sat. Mi-ar plăcea să fim măcar o singură dată cu toții opt la un loc”, spune Aurelia.

„Ăștia, pe care mi i-am luat pentru nuntă, sunt primii mei pantofi. Până acum am umblat în adidași”. Rochia încă nu și-a ales-o.

Mama naturală, Floarea Trocan (în roșu), înconjurată de frații lui Victor Dăncilă, Mădălin și Marian

Marian

Cel mai mare dintre frați, Marian, are 45 de ani. A rămas în casa părintească, în Butești.

„El e cel care s-a opus cel mai mult s-o dau și pe Aurelia”, își amintește mama.

E căsătorit cu Daniela și au împreună doi băieți: Dan, 10 ani, și Mario-Nicolas, șase luni. Daniela e casnică, Marian lucrează în construcții, dar „mai mult la negru”.

„Mai mult de salariu minim pe economie nu-ți dă nimeni pe aici”, spune bărbatul, care face naveta din Alexandria. „Ca să pleci în străinătate, trebuie să ai ceva sigur, nu să te duci acolo și să-și bată unii joc de tine”.

Înalt ca toți bărbații din neamul lui, Marian vorbește gros, nu e specialist în cuvinte. Muncește de dimineață până seara.

„Am trăit greu și înainte de 1989, e greu și acum”, crede Marian. Are opt clase și muncește de la 12-13 ani. Ca și mama lui, căra lemne cu spinarea și primea la schimb alimente sau haine ori „ce ne mai dădea lumea”.

„Prima pereche de ghete noi am avut-o pe la 16 ani, când ieșisem la banii mei”.

Marian și Daniela nu au făcut nuntă, „nu am avut cu ce, nu am avut sprijin nici de la familia ei, nici de la a mea. Sănătoși să fim! Poate copiii noștri or să trăiască mai bine!”.

Mădălin

Al doilea dintre frați, Mădălin, are 43 de ani și locuiește tot în Butești. Opt clase a terminat și el.

După moartea tatălui, a muncit de mic la cărat lemne, dar, cum îl descrie mama lui, „Mădălin a fost mai slăbuț de fel”. A lucrat o vreme în construcții, a făcut hernie de disc de la ridicat greutăți. A fost nevoie de operație. Frații și surorile lui au pus mână de la mână și au adunat cei 2.500 de lei, plata pentru medicii de la Floreasca.

După operație, Mădălin nu mai are voie să facă efort. Iar în zonă nu găsește un loc de muncă unde să nu-și pună la bătaie spinarea. Trăiește din ajutor social. Are cal și căruță, dar, observă el, „s-a dus vremea cailor și căruțelor, acum sunt peste tot mașini”.

Mama spune că „Mădălin seamănă cel mai mult cu Victor”.

Soția a ales altceva acum mulți ani, l-a lăsat cu tot cu un copil de doi ani. Mădălin și-a crescut singur fetița.

„Nici fosta soție n-avea posibilități s-o crească, nici eu. Dar ce era să fac? S-o dau la stat?”. Delia are acum 15 ani, e în clasa a opta. Joacă handbal și vrea să intre, anul ăsta, la un liceu sportiv din București.

Ion-Cătălin

Al treilea frate, Ion-Cătălin, are 41 de ani, locuiește în Alexandria. Nu s-a căsătorit, nu are copii. A absolvit opt clase. Acum lucrează ziua pe un buldoexcavator, iar noaptea, ca paznic.

Câștigă în jur de 3.000 de lei pe lună, e cel mai bine plătit din toată familia.

La lucrările unde e chemat, le caută și le dă de muncă și fraților săi din Butești, Mădălin și Marian.

Cristina

Cristina, 36 de ani, alături de mama sa, în fața casei sale din Ciuperceni

Cristina a ieșit la sanie, cu nepotul.

Are 36 de ani. Locuiește, la fel ca sora ei Aurelia, în comuna Cosmești, dar în alt sat, Ciuperceni.

Imediat după ce a terminat gimnaziul, s-a măritat. Avea 14 ani, iar soțul ei, 25 de ani. „Am zis că pe el îl vreau de bărbat și m-am dus după el. N-am făcut nuntă și nici n-o să facem, pentru că mie nu-mi place. Înțelegere să fie, asta e baza”.

Dura familiei, care și-a luat viața în mâini de la 14 ani, Cristina spune că a ales bine. „Tot ce vedeți aici, casa, gospodăria, am muncit amândoi și le-am ridicat. Soțul meu, Valeriu, lucrează la Petrom, el câștigă banii. Nu ne lipsește nimic”.

Cristina a fost o frumusețe. Anii și ADN-ul grăsuț al familiei a înduplecat și silueta ei, dar femeia îmbrăcată în trening păstrează o strălucire specială a chipului.

Cei doi soți au împreună două fete. Cea mare, în vârstă de 20 de ani, a plecat în Germania și lucrează la o fabrică de accesorii auto. „Face suporturi pentru telefoanele mobile, din alea care se pun în mașini”, spune Cristina. „Ne mai ajută și pe noi cu bani, a și venit de Sărbători acasă”. Fata cea mică, în vârstă de 16 ani, s-a măritat cu un băiat de 20 de ani. Au împreună un copil și locuiesc împreună cu părinții.

…și cei plecați. Geta

Geta, 38 de ani, alături de fiica ei, de 17 ani

Geta are 38 de ani și locuiește în Pforzheim, un oraș de 120.000 de locuitori, în apropiere de Stuttgart.

Dintre toți copiii crescuți de Floarea, Geta a fost singura care a încercat să facă mai mult de opt clase.

„Intrase la o profesională, dar s-a lăsat într-a noua. Îmi amintesc cum se chinuia să-și coasă tenișii, să aibă cu ce merge la școală”, povestește mama ei.

După ce a abandonat cursurile, Geta a plecat la București. Acolo a lucrat ca bonă, la o familie de chinezi.

În Capitală, Geta a cunoscut un băiat, sibian din Bazna. S-a măritat. Și-au încercat norocul în străinătate, în Germania.

Câteva luni, Geta a fost la cules căpșuni, apoi și-a găsit o slujbă la un restaurant naturist din Pforzheim. S-au împlinit șapte ani de când Geta și soțul ei locuiesc în Germania.

Și-au luat și copiii cu ei, i-au dat la școală acolo. Fata are 17 ani, băiatul, 13.

Geta are o vilă în Mediaș. În satul natal, Butești, n-a mai venit de 20 de ani. Ține legătura cu frații și surorile.

„Mie când îmi dă telefon, când nu-mi dă. Când ne-a ars casa acum câțiva ani, ne-a trimis și ea niței bani, s-o reparăm”, spune Floarea.

Elena

Acum trei ani, Elena, 40 de ani, a plecat și ea în Germania, la Pforzheim. Geta a ajutat-o să-și găsească de lucru în același lanț de restaurante.

Elena locuia în Ciuperceni, lângă Cristina. E căsătorită, are un fiu de 21 de ani, însurat, cu copii, și o fată adolescentă.

Elena și-a lăsat acasă soțul, și-a luat fiica și acum încearcă să-i facă un rost în Germania.

La fel ca Geta, Elena a învățat germana la cursurile gratuite pentru imigranți. „Mi se plângea la telefon că e o limbă tare grea. Că nu se înțelegea cu nimeni și că o dată era să se rătăcească, la doi pași de casă: nu mai nimerea blocul unde stătea. Două ore s-a învârtit până a găsit. Dar acum se descurcă, n-are treabă. Lucrează și fata ei. O duc bine”, povestește Floarea.

„Doamna l-a crescut bine”

Cel de-al optulea e Victor.

Cât era la școală în Videle, frații l-au tot căutat pe mezin. Nu voiau nimic. Doar să-l salute și să-i zică, uite, noi suntem frații tăi.

Așa și acum. Cei 7 copii ai Floarei Trocan și ai lui Tudor Malancu spun că nu vor nimic de la Victor Dăncilă. Nu bani, nu favoruri, doar să-l cunoască.

Se bucură că a ajuns bine. La fel și mama lui biologică, Floarea Trocan. „Doamna l-a crescut bine!”, spune satisfăcută femeia. Îi pare și nu-i pare rău că l-a dat. „Pentru el a fost mai bine așa”.

La nunta lor…

După adopție, Victor a crescut în Videle. „Un copil bun și ascultător”, îl descrie cineva din familia premierului.

Foștii vecini din Videle ai Vioricăi Dăncilă confirmă. „N-au avut niciodată probleme, era un băiat politicos și la locul lui. Toată familia era așa”.

Victor-Florin a absolvit Liceul Teoretic din oraș, apoi Universitatea Ecologică, la București. A lucrat  ca expert la OMV Petrom, unde tatăl său este manager.

În ziua în care Viorica Dăncilă depunea jurământul ca premier, 29 ianuarie 2017, Victor era angajat consilier-cabinet demnitar la Autoritatea de Audit, din cadrul Curții de Conturi, post pe care-l ocupă și în prezent.

Are un salariu lunar de aproximativ 3.700 de lei, două apartamente, dintre care unul primit donație, un automobil Volkswagen Passat, 100.000 de lei și 5.000 de euro în conturi.

Victor locuiește împreună cu soția lui, Elena, în cartierul Militari, București.

La nunta lui Victor și a Elenei, în octombrie 2015, au venit doi foști prim-miniștri și președintele PSD, Liviu Dragnea.

Elena este din satul Blejești, aflat la câțiva kilometri de Butești. Lucrează pe postul de consilier juridic la Primăria Sectorului 5.

De ce Libertatea crede că povestea nu e de viață privată, ci de interes public

Libertatea a contactat-o pe Viorica Dăncilă prin două canale oficiale, purtătorul de cuvânt de la Palatul Victoria și consiliera sa de imagine.

Pe ambele canale n-a venit nici un răspuns, ci doar nemulțumirea că ziarul abordează un subiect pe care premierul îl consideră de viață privată.

Din punctul de vedere al redacției, înfierea unui copil este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate face un om pe parcursul vieții. Dovadă că existența lui Victor s-a schimbat sensibil în bine, față de cea a fraților și a surorilor sale.

Cum Victor știe deja de ani buni, din familie și de la școală, despre adopția lui, avem câteva argumente pentru care considerăm că publicarea informațiilor e necesară:

1. Atâta vreme cât un om politic e dator să explice până și cumpărarea unei mașini, cum să nu fie de interes public ca un prim-ministru să demonstreze deplina legalitate a felului în care a adoptat un copil?

2. Nu e o discuție despre chestiuni intime, precum boală, credință religioasă sau alte date intime ale unei persoane, ci despre un fapt legal asupra căruia, conform legii, se pronunță un tribunal, căci în tribunal se decid astăzi adopțiile.

3. În general, oamenii politici au o imagine proastă, iar despre Viorica Dăncilă s-a vorbit ca despre un personaj unidimensional. Actul înfierii oferă oamenilor informații despre o altă latură, necunoscută, a personalității sale. Tocmai de aceea prim-ministrul României e dator să explice, cu documente, legalitatea adopției fiului său, deja nu mai e nici un secret, familiile au vorbit, și pentru ca să permită dispariția oricărei suspiciuni legale, care poate altera generozitatea gestului.

4. Nu în ultimul rând, adopția lui Victor Dăncilă poate fi un moment de reflecție asupra situației grele a copiilor din România, dintre care aproape jumătate sunt împovărați de sărăcie.

Iar când copiii României rămân în nevoie și fără educație în primii ani de viață, mediul le influențează covârșitor și pentru totdeauna destinul.

PARTEA A DOUA: Mama biologică a băiatului adoptat de Viorica Dăncilă: „Vreau doar să-l văd, nu să-mi zică mamă!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News