Gelu Vătămănescu, șeful salvamarilor din stațiunea Eforie Nord, a explicat, la Digi24, detaliile tragediei de pe 8 august: „A fost un caz tipic de persoană care nu respectă steagul arborat și care se aventurează în valuri. Salvamarul a intrat în mare după bărbatul de 28 de ani, iar când a ajuns în preajma lui a încercat să-i dea tubul, să-l asigure. În acel moment, panicat, turistul s-a agățat de salvator și l-a tras la fund… Au fost momente critice, a mai intervenit un salvamar, dar când a ajuns era prea târziu. Ambele persoane au decedat”.
Părinții și fratele, spulberați de tren, la Bărbulești, în drum spre mare
Salvamarul care a murit, Sorin Olariu, are o poveste tulburătoare. Născut la Ploiești, el s-a stabilit la Târgoviște, după ce și-a pierdut părinții și fratele mai mic într-un grav accident.
Acum trei decenii, mașina în care se afla familia lui Sorin a fost spulberată de tren la trecerea de cale ferată de la ieșirea din localitatea Bărbulești, județul Ialomița.
S-a mutat la bunica din Târgoviște cu sora de 2 ani
În mod miraculos, sora mai mică, atunci în vârstă de doar 2 ani, a supraviețuit, și Sorin, care rămăsese acasă și nu plecase la mare, cu familia sa, a fost nevoit s-o crească singur.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ca50676747c845d75621cdabd6101b94.jpg)
Mai târziu, tânărul de atunci s-a mutat la Târgoviște, unde avea o bunică. De cinci ani, el lucra ca salvamar pe litoral.
„Ai iubit atât de mult marea încât ai vrut să rămâi etern al ei”, a fost doar unul dintre mesajele postate pe pagina de Facebook a lui Sorin.
Foto: Facebook
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2fe466e39e1af9398785afb82b7ae03.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_20587dc1e09fb2e4ce45fecc54f0fc17.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c9dd5c6505d141357773be7718349cfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7a47e2079e25f1100446605723850499.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b7c23fecdcefe56e0885565fe909e326.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_153a2471fe508566f1a11db79855a5e1.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e3e2963a4b584bdad8f4846234a1ebfd.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_54ad296ed2ca6d3c7678d2f8d11cf9c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b869146ae3440baee20e3f53faef4c55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_90a5836c3def388e589f1ecd977038a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ad296b5b37d0aa2737e6b29caca2bb0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8d5c7a8e444aa457fd174719e8afdcfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_34c917340766fcb215347afadd7258b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_7b1e0eb66ae7885dc07e5641a1224a72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7250e8f54c0177a9238ea519055f223a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9e767df6dc18cb5704a0abe9b642a22a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0f6201194691fe333e31f7d46e398205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f908da1961b1ee907a41ccd29ae80a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_78db589cbe0c4b14a997ddbbd04367c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9dd9f7807791469a90b054609b6b958f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_b767cc591ee77427025b5d206cd30dcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_14841e844db4b1369421b3ff1e250c39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_46a29506b1e107f00516eb62f320b5f9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.