Românca a ajuns în Spania în 2009, iar de atunci a început calvarul pentru ea. În locul unei slujbe decente, tânăra s-a trezit prizoniera unor proxeneţi, care i-au spus că au cheltuit 3.000 de euro să o aducă la muncă. Aceștia au obligat-o apoi să se prostitueze, după multe bătăi și amenințări, scrie 20minutos.es, potrivit Adevărul.

Coşmarul tinerei a continuat şi după ce a rămas însărcinată cu unul dintre clienţi. Proxeneţii care o deţineau ca sclavă sexuală au decis să se folosească de bebeluş. Aceştia au mers la mai mulţi foşti clienţi ai fetei, pe care i-au şantajat spunându-le că micuţul este copilul lor, iar în schimbul tăcerii au cerut sume cuprinse între 10.000 şi 25.000 de euro.

Lăcomia lor i-a adus în atenţia poliţiştilor, după ce un client a depus o plângere pentru şantaj. Astfel, infractorii au fost arestaţi, iar tânăra a fost eliberată din sclavie, după 11 ani.

Potrivit sursei citate, tânăra româncă este a 32-a victimă a proxeneţilor, eliberată în ultimele 12 luni de poliţiştii spanioli.

Cazul tinerei nu este singular. Libertatea a scris pe larg despre cazul unei alte tinere din România, care a fost salvată din mâna unor traficanţi marocani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News