Ministerul Apărării de la București a fost primul care a anunţa încidentul care a implicat un avion rusesc de vânătoare și o aeronavă de tip L410 Turbolet din dotarea poliţiei de frontieră poloneze. Aparatul executa, în cooperare cu poliţia română de frontieră, misiuni de patrulare de rutină sub egida Frontex deasupra Mării Negre, în spaţiul aerian internaţiona. MApN vorbit despre „un comportament agresiv total inacceptabil”.
Duminică, 7 mai, locotenentul Anna Michalska, purtătoare de cuvânt a poliție de frontieră din Polonia, a declarat, că „în conformitate cu procedura, Comisia de Stat pentru Investigarea Accidentelor de Avioane a fost imediat informată despre incident”.
Potrivit oficialului, avionul rus „a intrat fără niciun contact radio în zona de operaţiuni desemnată de România”, a efectuat „manevre agresive şi periculoase, apropiindu-se de trei ori de avionul poliţiei de frontieră poloneze fără respectarea distanţei de siguranţă necesare” .
Drept urmare, aeronava „a experimentat turbulenţe semnificative”, iar echipajul, format din cinci oficiali, între care doi piloţi, „a pierdut controlul aeronavei şi a pierdut altitudine“.
Poliţiştii de frontieră polonezi au declarat că avionul de vânătoare rus a zburat „chiar prin faţa aeronavei” poloneze, intersectând traiectoria acestuia la o distanţă estimată la „aproximativ 5 metri”.
Echipajul a dat dovadă de abilități excelente și de un calm deosebit, datorită cărora au reușit să aterizeze în siguranță.
Locotenentul Anna Michalska, purtătoare de cuvânt a poliție de frontieră:
Cei doi piloți și cei trei operatori de sisteme aflați la bord sunt ofițeri ai Departamentului 1 de Aviație al Poliției de Frontieră din Gdańsk.
După incident, aeronava poloneză a aterizat în siguranţă în România.
Două avioane de luptă române şi două spaniole au fost pregătite să intervină, dar decolarea acestora nu a fost necesară, aeronava poloneză reuşind să aterizeze în siguranţă pe aeroportul Mihail Kogălniceanu.
Incidentele în care sunt implicate avioane ruse şi aeronave ale ţărilor NATO s-au înmulţit în ultimii ani, chiar înainte de declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, în februarie 2022.
Pe 14 martie, un avion de vânătoare Su-35 a forțat doborârea unei drone MQ-9 Reaper a Forțelor Aeriene americane, deasupra Mării Negre.
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia
conicor2008 • 08.05.2023, 09:14
Zicere la ziar, de catre un *** Lebertatea: "Pe 14 martie, un avion de vânătoare Su-35 a forțat doborârea unei drone MQ-9 Reaper a Forțelor Aeriene americane, deasupra Mării Negre." Cum "stimabile", a fortat doborarea? Poate prabusirea ... Copy paste si goagal translate dupa stiri depropaganda americaneasca! Vorba uni jurnalist adevarat, despre care Toma n-ae habar cine a fost dar de numele caruia a auzit sigur: "„… o presă cinică, mercenară, demagogică va produce în timp un popor la fel de josnic ca ea însăși!” spunea Joseph Pulitzer, ăla cu premiul în jurnalism.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.