Înainte de a se afișa ea la nuntă, Casa Regală a Marii Britanii a ținut secret designul rochiei, iar unele surse arată că mireasa mai are o rochie de rezervă.
Cei care au conceput rochia sunt Peter Pilotto și Christopher De Vos, fondatorii casei de modă Peter Pilotto, care și-a deschis porțile în 2017, la Londra.
Express.co.uk arată că lucrările făcute de cei doi designeri au o abordare mai feminină și modernă, dar care păstrează, în același timp o notă clasică.
Rochia este simplă, cu un mic decolteu și fără spate. Aceasta are umerii pliați, fiind brodată în totalitate cu motive florale.
Coronița purtată de Prințesa Eugenie are un diamant și a fost împrumutată de la Regina Elisabeta a II-a. Inițial, aceasta a fost concepută pentru Margaret Greville (o prietenă apropiată Reginei Maria) și moștenită de Regina Elisabeta a II-a în 1942, la moartea lui Margaret.
La nunta Prințesei Eugenie din Capela St. George, aflată pe domeniul Castelului Windsor, au fost invitați 1,200 de oameni, din care numai 850 au participat la slujba religioasă. Printre ei s-au numără Kate Moss, Robbie Williams, Cara Delevigne, Demi Moore, George și Amal Clooney.
FOTO: NORTH FOTO