Totul s-a petrecut în această dimineaţă, când agentul de la Poliţia Transporturi, Cornel Hernea, nu a mai răspuns nici la telefon, nici la usă. Mama bărbatului ce avea doar 37 de ani a sunat la 112, iar pompierii au spart uşa.
Înăuntru au fost găsite cadavrele poliţistului şi ale iubitei lui, Marcela (35 de ani), cu care avea o fetiţă de un an şi două luni. Femeia lucra ca ospătăriţă, iar situaţia lor materială era una foarte bună.
S-au certat cu câteva ore înainte de a fi găsiţi morţi
Ancheta a scos la iveală faptul că cei doi s-au certat aseară, iar Cornel a luat copilul şi l-a dus la părinţii săi, lucru care poate demonstra faptul că poliţistul ar fi premeditat totul.
Ce s-a întâmplat între cei doi pe parcursul nopţii nimeni nu poate şti. Cert este că, furios, omul legii şi-a înjunghiat iubita cu nu mai puţin de 20 de lovituri de cuţit.
Ulterior, după ce a văzut ce a făcut, a mers în altă cameră a apartamentului din blocul ANL în care locuiau şi, după două, trei încercări, şi-a băgat acelaşi cuţit, pătat cu sângele Marcelei, în inimă.
Bărbatul se angajase în poliţie în 2002
Cornel Hernea era cunoscut de colegi ca o persoană liniştită, care nu a creat niciodată probleme. Bărbatul a intrat în poliţie în 2002, după ce a absolvit Şcoala de agenţi de poliţie de la Cîmpina, iar ultima testare psihologică s-a făcut în luna martie a acestui an.