Mihai Pacepa, fost adjunct al Departamentului de Informații Externe (DIE) al României comuniste și consilier personal al președintelui Nicolae Ceaușescu, a relatat în cartea sa, „Orizonturi Roșii”, un episod interesant, elocvent pentru modul în care își privea Elena Ceaușescu propriul popor.
Potrivit lui Pacepa, „cea mai iubită fiică a poporului” a făcut o criză de nervi la simpla idee că Televiziunea Română ar putea să transmită două ore de program zilnic în culori.
Dar la ce să ne mai gândim acum, Avrame, la televiziune color? Nu le e de ajuns că le-am dat câte un televizor în fiecare casă? Oricum, tâmpiții ar trebui să se mulțumească și cu ceea ce au.
Elena Ceaușescu, atunci când soțul ei și Ion Avram discutau despre viitorul sistem de televiziune:
Elena Ceaușescu și-ar fi manifestat ura față de propriul popor și în timpul unei vizite într-un oraș din provincie, când a văzut oamenii care stăteau la coadă la un magazin: „Oare ce au mai găsit șobolanii ăștia, la ce coadă stau?”, ar fi spus Elena Ceaușescu.
Tot în cartea sa, Pacepa a relatat și aspecte din timpul vizitei pe care familia prezidențială a făcut-o în 1978 în Statele Unite ale Americii.
Contestat de românii din diaspora, Nicolae Ceaușescu s-a răzbunat crunt pe liderii demonstranților, iar unul dintre contestatari ar fi avut un „accident” de mașină la scurt timp după demonstrație, fostul președinte nefiind străin de asta.
Alte mărturii despre cum era soția fostului dictator sunt prezentate de Mirela Petcu și arhitectul Camil Roguski în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
Cei doi au prezentat-o pe Elena Ceaușescu ca pe o femeie rea, lipsită de scrupule și de sentimente. Roguski a povestit că frații lui Nicolae Ceaușescu erau tratați urât de Elena, care nu le permitea să intre în casa ei neinvitați.
Foto: Hepta