Momentele următoare au trecut atât de repede încât nimeni nu are o explicaţie pentru ce s-a întâmplat. Se pare că băieţelul s-a lovit cu gura de marginea cristelniţei, din gingie a început să curgă sânge, iar când preotul a văzut sângele s-a speriat şi a scăpat copilul în apă. Bebeluşul a înghiţit câteva guri de apă până când preotul l-a scos şi l-a aşezat pe aşternuturi, în acest timp fiind chemată Ambulanţa.
Aceasta a ajuns repede la Biserica Vovidenia, acolo unde preotul Florariu slujea în locul parohului Partenie Apostoaie, plecat în concediu. Micuţul a fost dus la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Secţiei de Pediatrie, unde a fost stabilizat şi supus mai multor investigaţii medicale. „Am fost solicitaţi pentru un copil care a fost găsit la botez. Era conştient, agitat, şi cu un traumatism minor la nivelul gingiei şi a buzei. Copilul a fost transportat la spital pentru investigaţii suplimentare”, a declarat medicul Liviu Stan de la Serviciul de Ambulanţă. Preotul Florariu era speriat după ceea ce se întâmplase şi a susţinut că micuţul nu se simţea bine. „În timpul botezului i s-a făcut rău copilului. A fost sunată ambulanţa şi dus la spital. Am înţeles că acum este bine şi cu ajutorul lui Dumnezeu sper să fie sănătos”, a spus preotul Liviu Florariu, precizând că în cei 16 ani de când slujește nu a pățit niciodata așa ceva. Părinţii bebeluşului au refuzat să comenteze în vreun fel cele întâmplate.
La scurt timp de la internarea în Secţia de Terapie Intensivă, micuţul a fost transferat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi cu diagnosticul pneumonie de aspiraţie, pentru investigaţii suplimentare. Slujba de botez nu s-a mai încheiat, urmând ca ritualul să fie reluat după externarea copilaşului.

În ţară au existat câteva cazuri în care bebeluşul scufundat în apa de botez a intrat în şoc apneic, neavând reacţie şi albindu-se sau învineţindu-se brusc. Absenţa respiraţiei poate duce la stop cardiorespirator şi ulterior la moarte în cazul unui nou-născut, în condiţiile în care aceştia nu au deprinderea de a-şi ţine respiraţia. Scufundaţi până peste cap, micuţii pot aspira apa, care pătrunde în căile respiratorii şi ulterior în plămâni. Cu toate acestea, copilul se află în stare stabilă, nu va rămâne cu sechele în urma incidentului, iar părinții nu au depus nici azi plângere.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News