Poliția Română a precizat că mama polițistei din Gorj a fost găsită împușcată în zona toracelui, în timp ce bebelușul prezenta leziuni la cap, el fiind transportat la spital, însă din păcate acesta a murit. Potrivit unor surse din anchetă, bebelușul a fost împușcat de două ori în cap.
Polițista Adela Maria Lăpădat, care și-a împușcat mortal mama și bebelușul și apoi s-a sinucis, a suferit o depresie postnatală nediagnosticată, potrivit psihologului Maria Tomescu. Același lucru l-a spus și o prietenă a polițistei.
O prietenă a Adelei a mărturisit că, aflată în maternitate, ar fi intrat în depresie post natală. „Își făcea mereu griji pentru copil, nu lăsa oamenii să se apropie de teamă să nu se îmbolnăvească micuțul, să nu ia microbi. Cred că era într-o depresie. Acum îmi dau seama că avea nevoie de ajutor”, a spus aceasta, potrivit gorj-domino.ro.
Polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii acestui evenimet. Soțul polițistei a fost cel care a dat alerta, duminică, în jurul orei 19. Bărbatul, care lucrează la postul de Poliție din comuna Mătăsari, a sunat la 112, spunând că soția sa și-a împușcat mortal mama în zona toracelui, apoi s-a împușcat în cap. Femeia a folosit arma din dotarea soțului ei.
Citește și:
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!