Impactul a fost atât de puternic, încât fetița de 7 ani a fost proiectată la zeci de metri și a murit pe loc. Ea rămăsese în grija bunicilor după ce, în urmă cu trei săptămâni, părinții ei plecaseră la muncă în străinătate.

„Când s-a întâmplat nenorocirea, Narcisa mergea să-şi cheme prietenii, să taie tortul. A luat bicicleta şi când a fost să traverseze strada, s-a uitat să vadă dacă trece vreo maşină. S-a şi oprit când a trecut una. Dar pe cea care circula cu viteză foarte mare nu a văzut-o. A azvârlit-o la vreo trei case depărtare”, a povestit mătușa fetei.

Părinții ei au revenit imediat în țară.

„Mi s-a oprit inima, nu mai pot. Nu-mi vine să cred. Nu-mi vine să cred. Am vorbit cu ea pe la prânz, i-am spus să doarmă după-amiază şi seara, când taie tortul să-mi trimită şi mie poze. Ea şi-a dorit mult să taie tortul cu prietenii, cu verişorii ei. Soacra mea i-a spus să stea mai bine acasă, dar ea nu a vrut. A zis că merge ea să cheme copiii. A plecat şi nu s-a mai întors”, a declarat mama fetiței.

Șoferul
a plecat de la locul accidentului și a fost prins după 24 de ore,
timp în care și-a abandonat mașina și a dormit pe câmp.

Bărbatul în vârstă de 30 de ani spune că nu a oprit de teama oamenilor care au fost martori la accident.

Pe numele lui a fost emis un mandat de arestare de 30 de zile și este acuzat de ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News