Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază. Poliţiştii au fost anunţaţi în jurul orei 16.40 că o femeie în vârstă de 47 de ani a fost agresată de un bărbat, iar în urma loviturilor primite, aceasta a intrat în stare de inconştienţă.

„Se certau, i-a dat şi vreo câteva palme. Apoi a coborât jos, i-a făcut un vânt şi a căzut cu capul de asfalt, acolo”, a povestit un martor pentru Observator News.

„Femeia a rămas întinsă acolo pe asfalt şi a murit. A murit, normal”, mai spun cei care au fost la fața locului.

„Din câte am înţeles de la doamna care e recepţioneră şi de la doamnele chelneriţe, dânsa mâncase mai devreme acolo şi era voioasă. Urca treptele voioasă şi deodată…”, a declarat altă persoană.

Oamenii din Sinaia s-au declarat consternați de cele întâmplate. „Dacă au ajuns chiar în stradă să se omoare, mi se pare groaznic!”, „Să vii într-o stațiune să ce? Să omori pe cineva?”.

Agresorul a plecat de la fața locului, fiind identificat de către polițiști la scurt timp pe raza orașului Comarnic.

În momentul în care a fost prins, bărbatul era la volan, deşi avea permisul de conducere suspendat şi o alcoolemie de peste 1,40 de grame la mie alcool pur în aerul expirat. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Urmărește-ne pe Google News