Premierul Victor Ponta a anunţat, în această dimineaţă, că referendumul pentru demiterea preşedintelui se va desfăşura într-o singură zi, pe 29 iulie, dar că programul de vot va fi extins de la 7 la 23 pentru că „este vară”.
LIVETEXT DECLARAŢII PONTA
- E o perioadă în care Guvernul îşi desfăşoară în mod intens activitatea; de partea cealaltă, preşedintele suspendat crede că dacă strigă mai tare e suficient ca să ai dreptate;
- Cele 11 întrebări pe care preşedintele Comisiei Europene le-a avut au primit răspuns şi reprezintă angajamente ferme ale Guvernului în ceea ce priveşte relaţia cu CE;
- Referitor la raportul Comisiei Europene: Acest raport la reflecta starea justiţiei din România din ultimii cinci ani. Dincolo de ceea ce Comisia expertizează în mod obiectiv, obligaţia Guvernului şi a mea este să promovez o reformă reală şi de structură a justiţiei;
- Şi preşedintele Crin Antonescu şi eu am acceptat şi am susţinut varianta referendumului valid cu 50% plus 1 din totalul cetăţenilor cu drept de vot, pentru a respecta decizia CC, mai ales pentru că suntem interesaţi ca România să fie considerată şi pe plan extern un partener viabil, serios.
- Programul de vot va fi extins de la 7.00 la 23.00;
- Guvernul a susţinut şi eu am susţinut decizia preşedintelui Crin Antonescu de a promulga legea referendumului care prevede că demiterea preşedintelui se face cu majoritatea voturilor exprimate dacă la referendum s-au prezentat jumătate plus 1 din cetăţenii cu drept de vot
Recomandări
Mai mulți jurnaliști, agresați de susținători ai lui Călin Georgescu, la protestul din București. „A fost trântit la pământ şi lovit cu pumnul în coaste”
Citeşte şi:
DOCUMENT NIMICITOR, bomba care îi explodează în faţă lui PONTA la prima oră
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Viva.ro
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile peste care dă norocul până pe 24 ianuarie. 4 nativi sunt în culmea fericirii
Unica.ro
Directă din fire, Dana Budeanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. După ce l-a numit ”fătălău în pantaloni roșii” în fața tuturor, acum a spus clar: ”Până la o limită...” Nimeni nu se aștepta la ce a urmat
Observatornews.ro
Reacţia unui turist din Japonia, ajuns pentru prima dată la munte în România. "Zăpada este senzaţională"
HOROSCOP
Horoscop 13 ianuarie 2025. Peștii au mai multe resurse interioare decât cred și nici nu e nevoie de vreun efort special ca să le descopere