Prima unitate de gardă a Armatei a fost înființată de Regele Carol I și era alcătuită din jandarmi călare. În anul 1908, Regele Carol I a semnat Înaltul Decret Regal nr. 985, prin care a luat ființă Regimentul de Escortă Regal, alcătuit din Escadronul de Jandarmi Călări Iași și Divizionul de Jandarmi Călări București.
Detașament de Cavalerie, la Jandarmerie Capitalei
După mai bine de un secol, tradiția unității ecvestre a Jandarmeriei Române este continuată de Detașamentul de Cavalerie din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București. Acum, Cavaleria este folosită pentru executarea misiunilor de intervenţie pentru asigurarea şi restabilirea ordinii publice cu ocazia competiţiilor sportive şi cu prilejul manifestărilor ce implică aglomerări mari de persoane.
Caii sunt selecționați din cele mai bune rase
Jandarmeria Capitalei are astăzi 44 de cai de cavalerie. O parte dintre ei aparţin unor rase foarte apreciate, de renume. Este foarte important ca selecţia raselor să ţină cont de specificul misiunilor pe care caii le vor avea de îndeplinit. Nonius şi Calul Românesc de Sport sunt rase recunoscute pentru temperamentul calm, aptitudinile dezvoltate de dresaj, rezistenţa la efortul fizic prelungit, ataşamentul şi supunerea faţă de om şi se pretează foarte bine la activităţile întreprinse de Jandarmeria Capitalei. În plus, rasele menţionate impresionează printr-o statură impunătoare: peste 1,70 m, greabăn reliefat, spinare scurtă, crupă puternică, tendoane solide, copite sănătoase şi rezistente.
Se fac zeci și sute de ore de antrenament
”Dincolo de imaginea calului perfect ţesălat, care merge la pas, sunt multe ore de antrenament menite să transforme animalul într-un partener, pe care jandarmii să se bazeze în timpul misiunilor. Pentru ca „ţinuta profesională“ a animalelor să fie impecabilă, acestea au parte în fiecare zi de cel puţin patru ore de antrenament. Fiecare jandarm se ocupă de animalul cu care acesta formează o echipă. Prin practica repetată, cei doi, atât omul cât şi calul, ajung să se cunoască reciproc şi să îşi câştige reciproc încrederea”, se precizează în comunicatul jandarmeriei Române.
Muzica Militară a jandarmeriei, la ceremonii militare
Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române a luat fiinţă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la scurt timp după înfiinţarea primului ”corp de jandarmi” de către domnitorul Grigore – Alexandru Ghica.
Fostă Muzică Regală, până în 1944, Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române participă, în prezent, la ceremonii militare la nivel central, garnizoană, unităţi şi instituţii militare de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, concerte de promenadă.
“Noaptea, ca plugarii” | Deszăpezire “la dublu” și contract fără licitație, în Giurgiu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro