Proiectul a fost adoptat cu 75 de voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi 11 abţineri şi merge la Camera Deputaţilor, for decizional.
Propunerea legislativă prevede eliminarea sancţiunii anulării dreptului de deţinere a armelor pentru situaţiile în care titularul a săvârşit, într-o perioadă de doi ani, două contravenţii prevăzute de lege sau o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a anulării dreptului de deţinere ori, după caz, de port şi folosire a armelor, precum şi al dezincriminării infracţiunilor constând în deţinerea de muniţie neaferentă armelor înscrise în permisul de armă sau deţinerea de muniţie aferentă armelor înscrise în permisul de armă într-o cantitate mai mare decât cea prevăzută de dispoziţiile legale.
Potrivit iniţiativei, aceste fapte vor fi sancţionate ca şi contravenţii.
„Evoluţia fenomenelor infracţionale, caracterizate uneori prin agresiuni cu mâna înarmată asupra persoanelor şi bunurilor acestora, cererile unor cetăţeni de a-şi asigura dreptul de apărare împotriva celor care pun în pericol viaţa şi integritatea corporală, interesul general de punere sub control a regimului armelor de foc şi a muniţiilor impun măsuri pentru modificarea cadrului legislativ existent. Având în vedere gravitatea pericolului social, (…) considerăm că acestea ar trebui încadrate în categoria contravenţiilor şi nu în cea a infracţiunilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului iniţiat de senatori PSD şi PNL.
„Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”, potrivit art. 242 din Codul penal, mai prevede proiectul de act normativ.
Preşedintele Comisiei de apărare, senatorul Liviu Brăiloiu, iniţiator al proiectului, a explicat că această reglementare este adresată numai celor care au permis legal de armă şi muniţie sau au dreptul de a deţine, de a folosi şi de a purta aceste arme.
”Nu se referă la persoane care nu au acest drept. Cine are armă, cine deţine un număr mai mare de cartuşe decât cel prevăzut de lege va plăti o amendă, adică va fi o contravenţie. Nu spune nimeni că trebuie să ai mai mult, dar dacă ai mai mult accidental este o contravenţie, nu o infracţiune, pentru că nu prezintă un pericol social”, a precizat el.
Referitor la obţinerea permisului de port-armă, Brăiloiu a spus că ar trebui păstrate condiţiile actuale de acordare a acestuia, însă a pledat pentru schimbarea legislaţiei româneşti în domeniu în privinţa pedepselor aplicate.
„Nu cred că ar trebui să se acorde mai uşor (n.r. – permisul), ar trebui să se păstreze condiţiile actuale, eu cred că sunt suficient de dure pentru a nu obţine şi de a nu acorda un permis unei persoane care poate comite fapte penale sau care a avut condamnări penale, persoanelor violente, însă cred că trebuie schimbată legea, în sensul că la noi, în legislaţia noastră românească, absolut orice încălcare constituie infracţiune, din orice poţi să ajungi la un dosar penal. De exemplu, dacă deţii în loc de 300 de cartuşe, cât e prevăzut legal, 301. Deja eşti condamnat la ani grei. Sau, de exemplu, dacă nu ai asigurat trăgaciul cu un dispozitiv special sau dacă nu ai făcut viza medicală. Este ca şi cum vă spun dumneavoastră că dacă aveţi permis de conducere şi nu aveţi viza medicală veţi fi condamnaţi. Este o contravenţie”, a explicat senatorul social-democrat.
Senatul a votat şi un amendament, propus de preşedintele Comisiei de apărare: ”Nerespectarea dispoziţiilor art. 42 (1) şi (2), în sensul deţinerii de muniţie neaferentă armelor înscrise în permisul de armă sau deţinerii de muniţie aferentă armelor înscrise în permisul de armă într-o cantitate mai mare decât dublul prevăzut de dispoziţiile legale”.
Nu este singura propunere pe acest subiect, în Parlament.
Senatorul PSD Niculae Bădălău s-a trezit, într-o noapte, cu hoții peste el. Dormea, alături de familie, în casă, iar infractorii au intrat prin efracție. I-au luat mai multe bunuri, printre care și pistolul din dotare. La final, Bădălău s-a trezit cu o amendă și cu suspendarea permisului de port armă dintr-un motiv simplu: nu-și ținea pistolul în seif, așa cum prevede legea actuală.
Așa că Bădălău ar vrea ca un posesor de armă să poată apela chiar și la măsuri extreme, atunci când e cazul.