Cel care era mâna dreaptă a deținutului a fost prins în flagrant chiar după ce a luat în jur de 17.000 de lei de la o vârstnică din Runcu. S-a recomandat drept asistent medical și i-a transmis femeii că fiul ei a fost implicat într-un grav accident de circulație și că are nevoie de o intervenție chirugicală scumpă.

Ulterior, polițiștii au aflat că pensionara nu a fost singura care a fost înșelată prin „Metoda Accidentul” și că totul era coordonat de un bărbat care, deși era încarcerat, deținea un telefon mobil.

„La data de 31 august 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu-Biroul de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, 2 bărbați, 1 de 29 de ani, din Târgu Jiu și celălalt, de 46 de ani, din Piatra Neamț (încarcerat la Penitenciarul Arad), bănuiți de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prin ‘Metoda Accidentul’.

În fapt, la data de 31 august a.c., în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în urmă cu aproximativ o oră, mama sa, de 79 de ani, din comuna Runcu, sat Valea Mare, ar fi fost contactată pe telefonul fix, de către un bărbat care s-ar fi recomandat a fi medic și i-ar fi comunicat acesteia că fiul său este victima unui accident și necesită o intervenție chirurgicală, solicitându-i suma de 17.400 de lei.

Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”
Recomandări
Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”

În jurul orei 02:50, la domiciliul femeii s-a prezentat un bărbat, care s-a recomandat a fi asistent medical, căruia, aceasta i-a înmânat banii solicitați, după care a plecat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, iar în continuarea cercetărilor efectuate de polițiști ai Biroului de Investigații Criminale Târgu Jiu, la data de 31 august a.c., aceștia au depistat în flagrant delict un bărbat, de 29 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul în localitatea Bârsești, având asupra lui întreaga sumă de bani de care a deposedat-o pe femeie, banii fiind recuperați în totalitate și restituiți persoanei de drept.

De asemenea, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Târgu Jiu, unul la un imobil situat în Târgu Jiu şi altul în incinta Penitenciarului Arad. Totodată, au fost puse în executare două mandate de aducere, unul pe numele bărbatului de 29 de ani, din Târgu Jiu și unul pe numele bărbatului de 46 de ani, din Piatra Neamț, deţinut în Penitenciarul Arad (care gestiona activitatea infracțională din interiorul penitenciarului, folosindu-se de un telefon mobil), iar ulterior, faţă de aceştia a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

Vladimir Putin refuză armistițiul și pune condiții pentru pace: „Există nuanțe”
Recomandări
Vladimir Putin refuză armistițiul și pune condiții pentru pace: „Există nuanțe”

Totodată, în urma activitităților desfășurate de polițiști, aceștia au reușit probarea altor 4 acte materiale de înșelăciune în formă continuată, săvârșite de cei doi bărbați”, a anunțat IPJ Gorj.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

K476   •   03.09.2024, 09:53

Trebuie incarcerat, fara legaturi cu exteriorul pana la eliberare.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Adevarul.ro
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elle.ro
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Observatornews.ro
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI