Cel care era mâna dreaptă a deținutului a fost prins în flagrant chiar după ce a luat în jur de 17.000 de lei de la o vârstnică din Runcu. S-a recomandat drept asistent medical și i-a transmis femeii că fiul ei a fost implicat într-un grav accident de circulație și că are nevoie de o intervenție chirugicală scumpă.

Ulterior, polițiștii au aflat că pensionara nu a fost singura care a fost înșelată prin „Metoda Accidentul” și că totul era coordonat de un bărbat care, deși era încarcerat, deținea un telefon mobil.

„La data de 31 august 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu-Biroul de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, 2 bărbați, 1 de 29 de ani, din Târgu Jiu și celălalt, de 46 de ani, din Piatra Neamț (încarcerat la Penitenciarul Arad), bănuiți de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prin ‘Metoda Accidentul.

În fapt, la data de 31 august a.c., în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în urmă cu aproximativ o oră, mama sa, de 79 de ani, din comuna Runcu, sat Valea Mare, ar fi fost contactată pe telefonul fix, de către un bărbat care s-ar fi recomandat a fi medic și i-ar fi comunicat acesteia că fiul său este victima unui accident și necesită o intervenție chirurgicală, solicitându-i suma de 17.400 de lei.

În jurul orei 02:50, la domiciliul femeii s-a prezentat un bărbat, care s-a recomandat a fi asistent medical, căruia, aceasta i-a înmânat banii solicitați, după care a plecat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, iar în continuarea cercetărilor efectuate de polițiști ai Biroului de Investigații Criminale Târgu Jiu, la data de 31 august a.c., aceștia au depistat în flagrant delict un bărbat, de 29 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul în localitatea Bârsești, având asupra lui întreaga sumă de bani de care a deposedat-o pe femeie, banii fiind recuperați în totalitate și restituiți persoanei de drept.

De asemenea, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Târgu Jiu, unul la un imobil situat în Târgu Jiu şi altul în incinta Penitenciarului Arad. Totodată, au fost puse în executare două mandate de aducere, unul pe numele bărbatului de 29 de ani, din Târgu Jiu și unul pe numele bărbatului de 46 de ani, din Piatra Neamț, deţinut în Penitenciarul Arad (care gestiona activitatea infracțională din interiorul penitenciarului, folosindu-se de un telefon mobil), iar ulterior, faţă de aceştia a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

Totodată, în urma activitităților desfășurate de polițiști, aceștia au reușit probarea altor 4 acte materiale de înșelăciune în formă continuată, săvârșite de cei doi bărbați”, a anunțat IPJ Gorj.

Urmărește-ne pe Google News