Un bărbat de 32 de ani, condamnat la 23 de ani și 10 luni pentru tâlhărie calificată, a evadat, marți, după ce a fost internat în Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală, pentru efectarea unor investigații medicale, a anunțat Penitenciarul Rahova, într-un comunicat.
„În jurul orei 07:17 , deținutul DINCĂ ADRIAN CONSTANTIN în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 23 de ani și 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (234 NCP), clasat în regim maximă siguranță, a părăsit Spitalul “Bagdasar Arseni”din București, unde se afla internat pentru investigații medicale”, scrie în comunicatul transmis de Penitenciarul Rahova.
Mai multe echipaje au fost mobilizate pentru prinderea deținuțului, potrivit sursei citate. Au fost sesizate secția 15 și secția 26 de poliție, au fost trimise echipe de căutare, atât din cadrul spitalului, cât și din secția Urrmăriri a Direcției Generale a Municipiului București.
În același timp, conducerea penitenciarului a anunțat că face verificări pentru a stabili cum a reușit deținutul să fugă din spital.
La momentul evadării, deținutul era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culoare bleumarin, tricou bleumarin, halat alb și mască chirurgicală și purta adidași de culoare neagră cu talpă albă.
Pentru orice informație cu privire la persoana în cauz, apelați numărul unic de urgențe 112 sau Penitenciarul București-Rahova la numărul de telefon: 021/420 0810, 0752.090.229.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro