Tânărul a apucat să respire doar câteva minute aerul libertății. A fost șocat când a înțeles că polițștii îl așteptau să-l ridice.
Agenții l-au încătușat și l-au condus în arest, sub suspiciunea de viol, agresiune sexuală și o infracțiune de ordine publică agravată rasial.
Închisoarea Wandsworth, de unde fusese eliberat, veche de 170 de ani, era descrisă drept „ruinată, supraaglomerată și plină de șobolani, una dintre cele mai rele din Regatul Unit”.
„A fost dus la o secție de poliție din sudul Londrei înainte de a fi eliberat pe cauțiune în așteptarea unor anchete suplimentare în legătură cu acuzația de viol”, a explicat un purtător de cuvânt al Poliției Metropolitane.
1.750 de deținuți au fost eliberați marți, în Anglia și Țara Galilor, din cauza supraaglomerării din penitenciare.
Cei mai mulți ispășiseră mai puțin de jumătate din pedeapsă, stârnind îngrijorări cu privire la recidivă.
„Aceasta este o altă măsură dificilă, dură, dar necesară, pe care o luăm”, a spus o purtătoare de cuvânt a guvernului. În același timp, ea a subliniat că „problema principală a fost că guvernul conservator anterior nu a creat suficiente locuri de închisoare”.
Nu toți deținuții pot beneficia de eliberare anticipată. Cei închiși pentru terorism, infracțiuni sexuale, violență domestică și infracțiuni grave nu vor fi eliberați.
Secretarul de stat Diana Johnson a declarat că serviciul de probațiune a făcut pregătiri pentru cei care vor fi eliberați: „Pot fi închiși din nou dacă mai comit infracțiuni”.
Unii deținuți au desfăcut sticle șampanie când au ieșit din închisoare din Nottingham.
Iar un bărbat care fusese închis la teribila Wandsworth s-a îndreptat direct către un McDonalds.
Decizie vine în condițiile în care sistemul de justiție britanic ia în prezent măsuri dure împotriva celor care au atacat ofițerii de poliție și centrele pentru solicitanții de azil, au incendiat vehicule și au jefuit magazine, în timpul revoltelor extremiste de dreapta și antimusulmane din mai multe orașe din timpul verii.
Peste 200 de persoane au fost deja condamnate, majoritatea în închisoare. Alte sute de acuzații sunt în așteptare.
Dar un judecător a decis deja că instanțele districtuale din Anglia și Țara Galilor ar trebui, „dacă este posibil”, să amâne verdictele pentru cei ar putea fi trimiși la închisoare.
Foto: Profimedia
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
styx67 • 12.09.2024, 16:34
Deci practic elibereaza criminalii si infractorii periculosi ca sa faca loc celor care protesteaza impotriva guvernului, ca s-au saturat de migrantii "religiei pacii"...