Proiectul prevede alocarea de compensații celor care au fost închiși după iulie 2012.
„Persoanele care execută sau au executat în condiţii necorespunzătoare pedepse sau măsuri privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi care nu au beneficiat de prevederile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (…) pot beneficia în condiţiile prezentei legi de compensaţii financiare, acordate ca măsură compensatorie pentru executarea de pedepse sau măsuri privative de libertate în condiţii necorespunzătoare”, se arată în proiectul Ministerului Justiţiei, citat de Mediafax.
De asemenea, potrivit documentului, orice deținut sau fost deținut care consideră că execută sau a executat o pedeapsă în condiții necorespunzătoare poate depune la Administraţia Naţională a Penitenciarelor o cerere pentru a-i fi acordate compensații financiare.
„În vederea acordării de compensaţii financiare persoanelor care au executat pedepse sau măsuri privative de libertate în condiţii necorespunzătoare, se constituie o comisie specială în acest sens, la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. (…) Componenţa, modul de organizare şi funcţionare a Comisiei se stabilesc prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, se mai arată în proiectul elaborat de Ministerul Justiției.
Proiectul mai prevede ca deținutul să primească 5 lei pentru fiecare zi-câștig neacordată.
„(1) La calcularea compensaţiei financiare se va proceda înmulţind zilele-câştig ce li s-ar fi cuvenit cu o sumă de 5 lei pentru fiecare zi-câştig neacordată. (varianta 1)
SAU
(1) La calcularea compensaţiei financiare se va proceda înmulţind zilele-câştig ce li s-ar fi cuvenit cu o sumă de… lei pentru fiecare zi-câştig neacordată. (varianta 2)
(2) În vederea determinării compensaţiei financiare, Comisia evaluează ansamblul condiţiilor de detenţie ale persoanei private de libertate şi stabileşte compensaţia zilnică în funcţie de întinderea prejudiciului cauzat”, se arată în proiect.
Potrivit sursei citate, despăgubirile ar urma să fie achitate de Admnistraţia Naţională a Penitenciarelor şi/sau de Ministerul de Interne. O altă variantă prevede ca toate compensaţiile să fie acordate de Ministerul Finanţelor.
Aceste compensații pot fi acordate deținuților care au executat pedepse începând cu 24 iulie 2012. De asemenea, cei care consideră că au stat la închisoare în condiții necorespunzătoare, înainte de această dată, sunt avuți în vedere numai dacă s-au adresat CEDO în acest sens.
Sindicaliştii din penitenciare susțin că aproape 90.000 de foşti deţinuţi ar putea beneficia de compensaţiile financiare, conform Adevărul. Până în prezent, peste 14.000 de deținuți au fost eliberați în baza legii recursului compensatoriu, care a intrat în vigoare pe 19 octombrie 2017. Potrivit acestui act normativ, deţinutul care a executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare beneficiază de 6 zile câştig la 30 de zile.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro