ComenteazăÎn primăvara anului 2020, marele abator al companiei Tonnies din Rheda-Wiedenbruck devenea cel mai mare focar de COVID-19 din Europa, scrie Deutsche Welle, într-un material care consemnează atât zvonurile de vânzare de la Tonnies, dar și istoria tulbure a procesatorului de carne din Germania.
Zvonurile au fost negate de Clemens Tonnies, cel care deține jumătate din pachetul de acțiuni al gigantului din industria cărnii. Însă, pentru Deutsche Welle, apariția acestor informații reprezintă un bun prilej pentru a reflecta asupra istoriei zbuciumate dintre companie și angajații săi. Mai ales pentru că, în 2021, românii reprezintă aproape o treime din totalul angajaților din abatoarele Tonnies.
Tonnies – cel mai mare focar de COVID-19 din Europa în primăvara 2020
Iar istoria e recentă. Fix acum un an, conducerea concernului a mușamalizat săptămâni întregi adevărata dimensiune a infecției din abator, amplificată nu doar de condițiile de muncă, dar și de supraaglomerarea din cazări. Lucrurile au ieșit la iveală după implicarea autorităților locale și federale. Și, în același timp, la lumină au ieșit clocotind și toate problemele angajaților străini, majoritatea veniți din estul Europei.
Cea mai stringentă problemă a muncitorilor, faptul că nu erau angajați direcți, ci racolați de intermediari sau trecuți în condică de firme subcontractoare, a devenit motiv de reformă legislativă. Iar ministrul Muncii, Hubertus Heil, a decis să interzică de la 1 ianuarie 2021 prezența unor firme subcontractoare în abatoare.
De la 1 aprilie 2021, ar trebui să fie eliminați și intermediarii care recrutează personal din zone sărace ale Ungariei, Poloniei sau României.
Românii privesc cu scepticism puterea noii legi
Inclusiv Libertatea a scris în trecut despre cum românii din abatoare privesc cu scepticism această schimbare legislativă. În principal pentru că văd cum cei din firma subcontractată sunt angajați de marile abatoare din Germania.
„La noi a rămas firma intermediară, dar a preluat-o firma mamă. Oamenii tot aceiași sunt, șefii tot aceiași sunt și salariul tot același este. Nu e nicio schimbare. Tot oamenii ăia au rămas. Tot aceeași mâncare de pește”, declara în decembrie pentru ziar Cristi, care muncește la abatorul competiției lui Tonnies, la Danish Crown în Essen/Oldenburg.
În vara anului trecut, ministrul Heil spunea cu subiect și predicat că „Tonnies a luat ostatică o regiune întreagă”, așa cum notau tot cei de la Deutsche Welle.
Era pentru prima dată când un politician critica deschis gigantul și își asumă poziția în teren. Deși problemele muncitorilor s-au acutizat ani întregi, acestea au coexistat cu tăcerea politică. În 2007, un secretar de stat în ministerul federal al Muncii critica într-o conferință de presă condițiile de muncă din abatoarele Tonnies, în care lucrau în acel moment 200 de germani și 2.000 de est-europeni. Dar, când respectivul secretar de stat a vizitat abatorul, a ieșit lăudând condițiile de la Tonnies.
Vicecancelarul Sigmar Gabriel a criticat și el condițiile de muncă din abatoarele companiei pe vremea când era ministru al Economiei. Dar, în cariera sa post-politică, fostul social-democrat a acceptat un job de consilier responsabil de relațiile cu China. Iar asta chiar anul trecut, când condițiile de trai ale muncitorilor de la Tonnies au dat naștere celui mai mare focar de coronavirus din UE.
Și, în timp ce în aer plutesc zvonuri cu privire la o posibilă vânzare a pachetului majoritar de acțiuni, problemele au rămas aceleași pentru muncitorii est-europeni care asigură mâna de lucru ieftină în abatoarele Tonnies.
Deutsche Welle menționează că, de la începutul anului, mai mulți muncitori din abatoarele companiei au contactat publicația pentru a povesti cum au fost recrutați tot de firme intermediare românești, cum au ajuns fără contract de muncă în Germania.
Și, mai ales, cum li s-au reținut actele de identitate și au fost cazați în aceleași apartamente supraaglomerate (câte 2 pe dormitor și 8 pe locuință), în care unii stăteau și înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19.