În plină corespondență între ministrul justiției, Cătălin Predoiu, și omologul său italian referitoare la condamnarea lui Dragoș Săvulescu și transpunerea pedepsei într-una cu suspendare în Italia, fostul acționar de la Dinamo continuă să surprindă.
El apare în al 6-lea său film creditat pe imdb, Internet Movie Database, primul scurtmetraj după 5 lungmetraje.
Și joacă rolul lui Anton, un bărbat misterios și înalt, în filmul A Way Out (O cale de ieșire), lansat pe 1 noiembrie 2020.
Cele 23 de minute ale filmului urmăresc traseul unei tinere care fuge din casa părinților ei din Los Angeles. Regizor este kosovarul Blerim Gjoci, stabilit și el în California, iar producătoare este soția lui Săvulescu, Angela Martini, model albanezo-elvețian.
Trailerul filmului are un minut și 15 secunde și este disponibil pe YouTube.
Cel mai probabil, filmul a fost turnat înainte de această toamnă, când Curtea de Apel din Napoli a refuzat extrădarea lui Săvulescu – și i-a comutat pedeapsa într-una fără executare – iar acesta se afla pe lista persoanelor urmărite de Poliția Română.
Ce se întâmplă în cazul Săvulescu
Marți, 24 noiembrie, Agerpres a informat că ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, a trimis o scrisoare omologului său din Italia, după ce o instanţă italiană a respins cererea autorităţilor române de extrădare a omului de afaceri Dragoş Săvulescu.
Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a propus o întâlnire ministrului italian de justiţie pentru a discuta despre „compatibilizarea sistemelor legislative” din cele două state, după ce magistraţii din Italia au schimbat decizia de condamnare dată de judecătorii români în cazul Săvulescu.
Cătălin Predoiu s-a declarat „uimit” de faptul că judecătorii din Italia au schimbat decizia de condamnare dată de magistraţii din România în acest caz. El a mai precizat că nu se pune problema de a nu recunoaşte decizia luată de magistrații italieni, însă susţine că a fost „mâhnit” de hotărâre, prin care practic un stat european dă un verdict care schimbă decizia justiției din alt stat.
Condamnat în țară la 5 ani și 6 luni de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de pe Litoral, Dragoș Săvulescu s-a lăudat la începutul lunii că justiția italiană l-a scăpat de închisoare.
Foto: Profimedia
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!