Facultăţile rămân cu locurile neocupate?
Universităţile sunt în impas anul acesta, aşa cum au fost şi anul trecut, când doar jumătate dintre candidaţi au promovat bacalaureatul şi puteau să se înscrie mai departe, la facultate. Cum numărul absolvenţilor de liceu care au obţinut notă de trecere la Bac anul acesta este de aproximativ 81.000 din totalul de circa 187.000, reprezentanţii universităţilor de stat sunt îngrijoraţi. De exemplu, numai în Capitală, la Politehnică sunt disponibile 4.700 de locuri la buget şi 1.100 cu taxă, la Academia de Studii sunt 2.680 la buget şi 2.260 cu taxă, Universitatea Tehnică de Construcţii a publicat că dispune de 1.800 de locuri subvenţionate de stat şi 500 cu taxă, în timp ce Universitatea din Bucureşti oferă absolvenţilor aproximativ 200 de locuri la fiecare din toate cele 22 de facultăţi ale sale.
Ecaterina Andronescu vrea să desfiinţeze liceele neperformante
Încurcată de rezultatele dezastruoase de la examenul de bacalaureat, proaspătul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, cere o analiză în sistemul educaţiei şi vrea să desfiinţeze licee. “Nu excludem ideea închiderii unor şcoli care şi anul trecut au avut rezultate slabe la bacalaureat şi care nu au luat nici o măsură pentru ameliorarea situaţiei. Dar nu vom face nimic decât după o analiză atentă. Stăm blând şi judecăm drept”, a explicat Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei. Anul acesta, la câteva licee din ţară nici măcar un elev nu a luat examenul de maturitate. În plus, Ecaterina Andronescu a vorbit şi despre alternativa şcolilor profesionale, desfiinţate în 2009. A spus că acestea au fost ţinute în repaus pentru a se adapta la piaţa muncii, însă vor fi reactivate curând, pentru că reprezintă o bună alternativă.
I-ar face de râs pe cei picaţi la Bacalaureat
La nici 3 ani, ştie tot «Luceafărul»
Anastasia Trofor, o fetiţă de doar 2 ani şi 10 luni, din Miercurea Ciuc, Harghita, ar putea să îi facă de râs pe mulţi dintre elevii care au dat bacalaureatul anul acesta. Copila poate recita toate cele 98 de strofe ale poeziei “Luceafărul” de Mihai Eminescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro