La eveniment au participat, printre alții, ministrul Sănătăţii,  Florian Bodog, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, dar și Ladislau Ritli, ministru al Sănătății în perioada 2009 – 2012, potrivit Agerpres.

Proiectul de lege a stârnit deja multe controverse, împărțind lumea în două tabere, în special în ceea ce priveşte obligativitatea imunizării copiilor.

Cu toate acestea, medicii atrag atenţia că vaccinarea este singura metodă de prevenire a bolilor infecţioase transmisibile.

În cadrul acestui eveniment, ministrul Florian Bodog a afirmat că își dorește crearea unui cadru foarte bun pentru imunizarea copiilor, adăugând că nimeni nu va fi obligat să fie vaccinat, deși, în opinia sa, vaccinul este precum botezul, pentru copil.

„Îmi doresc să avem copii sănătoși, (…) să asigurăm copiilor noștri cel mai de preț dar pe care îl putem asigura — imunitatea și am citit undeva că vaccinul este ca și botezul pentru copil. În situația în care suntem credincioși și ne botezăm copilul, nu văd de ce să nu-l vaccinăm”, a afirmat Bodog.

Acesta a precizat că își dorește crearea unui cadru foarte bun pentru imunizarea copiilor, adăugând că nimeni nu va fi obligat să fie vaccinat.

„Vreau să asigur pe toată lumea, am mai spus acest lucru, dar se pare că nu s-a înțeles — nimeni nu va obliga pe nimeni să fie vaccinat, adică nu vom lua copiii cu Poliția sau cu arcanul să-i ducem la vaccinare. Părintele are dreptul să refuze, însă în situația în care refuză are și obligația să-și asume acest refuz în situația în care, Doamne ferește, copilului i se întâmplă ceva”, a spus Bodog.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

Ministrul este convins că dezbaterile legate de legea vaccinării vor continua.

„După cum ați văzut, în sală sunt mai mult anti-vacciniști, decât pro-vacciniști. (…) Niciunul dintre cei prezenți în sală nu cred că este împotriva sănătății copiilor; fiecare dintre noi însă vedem altfel lucrurile. Eu cred că aceste dezbateri publice vor continua. După cum știți, legea va intra într-o procedură de dezbatere și la Parlament, în cele două comisii de sănătate. De altfel, nici nu am făcut nicio presiune ca legea să meargă mai repede decât este traiectul democratic al unei legi”, a susținut Bodog.

De altfel, timp de trei ore, dezbaterea legată de legea vaccinării a stârnit discuții aprinse, în contradictoriu, cu scandări, aplauze și chiar afișări de pancarte.

Cei prezenți, majoritatea reprezentanți ai Coaliției pentru Sănătate din București și din țară — unii dintre aceștia mame cu copii în brațe, care acuzau apariția unor reacții secundare în urma administrării unor vaccinuri — exprimându-se „împotriva obligativității vaccinării” și susținând că „vaccinul este un drept și nu o obligație”.

De cealaltă parte a “baricadei”, Adrian Streinu-Cercel, Ladislau Ritli, reprezentanți ai Organizaiei Mondiale a Sănătății (OMS), ai Agenției Naționale a Medicamentului sau de la Asociația „Mame pentru Mame” au susținut necesitatea elaborării unui astfel de act normativ.

Dezbatere cu scântei pe tema legii vaccinării.”Ups! Nu sunteți vaccinați!”

La un moment dat, profesorul Adrian Streinu-Cercel a pus o întrebare care a înfuriat sala, potrivit dcnews.ro.

LIVE TEXT Alegeri parlamentare 2024 în România. Peste 100.000 de români au votat în primele 20 de minute după deschiderea urnelor
Recomandări
LIVE TEXT Alegeri parlamentare 2024 în România. Peste 100.000 de români au votat în primele 20 de minute după deschiderea urnelor

„Vreau să vă pun o întrebare: câți dintre dumneavoastră, cei prezenți în sală, nu sunteți vaccinați? Ups! Nu sunteți vaccinați!”, a zis profesorul, moment în care sala a izbucnit. Streinu-Cercel abia a putut să-și susțină punctul de vedere din cauza gălăgiei.

„Nu m-ați înțeles. Dumneavoastră care sunteți aici și ați fost vaccinați nu ați pățit absolut nimic. Constat că toată lumea din această sală este vaccinată”, a adăugat medicul. Apoi cineva a spus: „NU, eu nu sunt vaccinată. Trăiască mama!”.

Streinu-Cercel a replicat: „Înseamnă că aveți niște receptori care se ascut în momentul în care microorganismele vin către dumneavoastră”.

La final, profesorul Streinu-Cercel a declarat că singurul cuvânt care a reieșit din dezbateri a fost „obligativitatea sau lipsa obligativității cu privire la vaccinare”.

„Lucrurile în vaccinologie sunt grave, dacă nu se practică vaccinologia. Și istoria ne-a arătat că am avut epidemii de poliomielită și am avut o sumedenie de persoane care au rămas infirme; multe dintre ele s-au prăpădit; că am avut alte zone în care rujeola a făcut prăpăd și acum văd că rujeola revine în actualitate; am avut probleme cu tetanosul, acum nu mai avem tetanos, slavă Domnului, dar nu știu ce așteptăm! Cred că așteptăm să ne întoarcem la bacilii telurici”, a spus Streinu-Cercel.

În opinia acestuia, „se va decide, în final, dacă vaccinarea este obligatorie sau nu”.

„Însă toată lumea trebuie să știe că noi vorbim aici de o politică de sănătate publică și sănătatea publică se realizează prin acte normative. Și atunci când o autoritate de sănătate publică ia o decizie își și asumă toate riscurile acestei decizii, inclusiv a unor efecte adverse. (…) Gândiți-vă că, în România, se vaccinează, într-un an, o cohortă de 200.000 de copii. Despre asta vorbim. Aici, în sală, avem o singură categorie de părinți, cea a părinților care se pare au avut probleme cu copiii, posibil legate de actul vaccinal. Atâta tot. Dar nu se poate face așa legislație”, a completat Streinu-Cercel.

Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică, pe 10 aprilie, proiectul legii vaccinării, act normativ care stabilește cadrul legal de vaccinare, dar și de achiziționare a vaccinurilor și care fusese anunțat încă din anul 2015.

Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE
Recomandări
Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE

„În vederea asigurării dreptului la sănătate și la educație al tuturor copiilor și tinerilor, garantate de stat, înscrierea acestora într-o colectivitate de învățământ se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an”, se precizează în expunerea de motive.

De asemenea, prin proiectul de lege sunt stabilite atribuțiile și responsabilitățile tuturor actorilor implicați în procesul de realizare a activităților de vaccinare, instituții publice și societate civilă.

„Scopul principal al acestei legi nu este acela de a sancționa părinții sau reprezentanții legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora, asupra stării de sănătate a copiilor, asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare. De asemenea, prin prezentul proiect de lege, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea părinților și stabilirea unei relații de încredere între medic și pacient, respectiv părinții, în acest caz, dar și rolul statului în asigurarea și garantarea sănătății la nivel populațional”, se mai explică în expunerea de motive.

FOTO: dcnews.ro

Citește și Legea Vaccinării: Amenzi de până la 2.500 de lei pentru părinţi

Ministrul Sănătății: Legea vaccinării este finalizată

Legea vaccinării va fi făcută publică în următoarele săptămâni

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Un tânăr a vrut să spargă o secție de votare în Ialomița
FANATIK.RO
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Un tânăr a vrut să spargă o secție de votare în Ialomița
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Alegeri parlamentare 2024 live text. Prezenţa totală la vot este de peste 4,40%, mai mare decât în 2020
Observatornews.ro
Alegeri parlamentare 2024 live text. Prezenţa totală la vot este de peste 4,40%, mai mare decât în 2020
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI