Principalele declarații făcute de Simona Spătaru (USR-PLUS – PNL)

  • Vom începe pe un scenariu galben, copiii vor merge la școală alternativ. Am primit această informație ieri, deși dimineața mi se spunea că vom începe în scenariul verde
  • Remarc o inconsecvență pe mesajul acesta, iar părinții au fost neliniștiți, evident, pentru această situație de necunoscut
  • La școala unde am eu copiii, nu există condiții de a furniza practic în mediul online cursurile din interiorul clasei, astfel încât copiii să poată să privească de acasă și să își desfășoare cursurile, ceea ce nu este în regulă
  • Administrația locală ar putea să asigure mai multe materiale dezinfectante, mai multe măști
  • În sectorul 4 se putea face mult mai mult. Pe o bordură, domnul primar a cheltuit 900 de lei. 833 plus TVA. Nu costă mai mult de 200 de lei. Cu 700 lei, la o singură clasă, putea să asigure aceste materiale timp de două săptămâni
  • Oferta noastră este de a propune parcările subterane. Sunt foarte multe zone între blocuri unde putem veni cu acest proiect, care este unul ce aduce beneficii pe o lungă perioadă de timp și cu o durată de viață îndelungată
  • Pentru asta trebuie să cauți locurile și să accepți proiectele care sunt pe masă și pe care le aduci în Consiliul Local
  • Dacă lucrul acesta era o prioritate, nu discutam după patru ani despre parcarea de la Oltenitei sau că nu s-a putut că a fost mlaștină
  • Totul va fi la vedere, pe masă, fiecare leu trebuie justificat și văzut pe site. Acum, pe site, până găsești un document PDF… Se poate, printr-un sistem digitalizat, să apară informația instantaneu.
  • Mi-am propus ca proiect îmbunătățirea tuturor spațiilor verzi și investiții pentru reciclare, pentru colectare selectivă. Ca primar de sector depinzi și de politica generală a municipiului, însă poți să măsori cu atenție și precizie substanțele poluante.
  • Avem două PUZ-uri, unul pentru partea de nord, altul pentru partea de sud, suntem un pic mai bogați pe partea aceasta decât alte sectoare. PUZ-urile de sector reglementează ceea ce PUZ-ul general nu face

Principalele declarații făcute de Ștefănel Dan Marin (PMP)

  • Începerea școlilor va fi o catastrofă în România. Vă spun și de ce. Ordinul ministrului este unul foarte vag și neexplicit.
  • Pe scurt, se spune așa: Consiliul de Administrație trebuie să aprobe un plan de siguranță sanitară pe care toți elevii școlii respective și cadrele didactice trebuie să îl respecte. Eu nu am expertiză și nici cadrele didactice. Mi se pare o prostie să îî spui unui director să se ducă la CA, sa aprobe un plan sanitar pe care niciunul dintre noi nu are o expertiză
  • Va ieși un talmeș-balmeș. Nimeni nu știe acum ce facem cu copiii pe data de 14 septembrie
  • Este o harababură totală, nimeni nu este pregătit
  • Este o nepregătire în cele trei luni de zile de vacanță școlară, pentru că nimeni nu s-a interesat
  • Nu cred în modul în care cineva, primărie sau Guvern, distribuie măști sau alte materiale, gen dezinfectant, săpunuri. Vă spun și de ce. Nimeni nu ia în calcul că la orele de curs elevii pot sta ordonați la solicitarea dascălilor în bănci, însă ce vom face în pauză? Cine îi supraveghează? Este imposibil ca un dascăl să supravegheze 30 de elevi
  • Va trebui să suplimentăm personalul. Aș miza mai mult pe investiții în oameni, decât în materiale
  • Nu aș investi atât de mult în materiale care la prima vedere par că își fac treaba, nefiind utilizate corect, ci aș investi în factorul uman
  • Parcul Lumea Copiilor a fost construit pe o zonă mlăștinoasă, iar asta ar fi însemnat ca pentru o parcare subterană să fie niște costuri imense. Eu am propus să nu turnăm asfalt, ci să montăm dale inierbate
  • Mă interesează în special investițiile directe către oameni, anume reabilitarea blocurilor, dar și reabilitarea scărilor de bloc, nimeni nu se gândește la așa ceva
  • Un lucru important este salubrizarea și trebuie să reciclăm gunoiul într-o proporție de minimum 50 la sută. Noi acum reciclăm 8 la sută.

Principalele declarații făcute de Gabriel Ispas (Pro România)

  • Începutul anului școlar pornește sub zodia inconsecvenței, incoerenței și incompetenței
  • De trei luni, de când s-a terminat precedentul an școlar, atrăgeam atenția că toate partidele politice trebuie să își depășească micile sau marile orgolii și să își trimită cei mai buni specialiști pentru a găsi soluțiile adecvate pentru începerea școlii
  • Administrația centrală și locală au lăsat acest subiect pe ultima sută de metri, sperând că din eter, din cer se rezolvă problema
  • Trăim într-o mare minciună. Pentru a avea un învățământ serios, trebuie ca Primăria să identifice toate clădirile de birouri lăsate în nelucrare, să amenajeze săli de clasă cu 20 de copii per clasă
  • Trebuie angajate de îndată cadre didactice, astfel încât să se poată face cursuri față în față. Învățământul online nu este un învățământ real, care să producă beneficii
  • Degeaba vorbim de asfaltări, dacă nu facem parcări subterane. Eu nu vorbesc de Parcul Lumea Copiilor, cel de lângă Palatul Copiilor, ci de parcarea din Oltenitei, fostul sediu al ADP, unde sunt blocuri de 10 etaje
  • Când am plecat din PSD, PSD era la guvernare, în plină ascensiune
  • Majoritatea în Consiliu se face dacă ai oameni competenți
  • Cred că este important să ne uităm nu doar la competențele noastre, ale celor care candidăm, ci și pe listele de consilieri și să vedem dacă au priceperea, știința și voința de a-i reprezenta pe cetățeni
  • Cel mai drag proiect mie este proiectul de dezvoltare a sectorului. Este vorba întâi despre dezvoltarea educațională, vreau să construim în toate cartierele noi creșe, grădinițe și școli, astfel încât să nu mai existe supraaglomerarea. Apoi, vreau să modernizez tot ce înseamnă salubritate și colectare selectivă a deșeurilor menajere, inclusiv prin taxe zero pentru cei care colectează selectiv. Vom monta pubele pe fiecare stradă, cât mai aproape de blocuri, pentru că oamenii trebuie să ducă gunoiul cât mai repede. Și mai este dezvoltarea economică a sectorului. Vreau ca în zona în care este IMG astăzi și zona care se duce către Popești-Leordeni să sprijinim investitori privați, care să dezvolte economie, de preferat economie verde, în conformitate cu prioritățile UE, pentru a putea beneficia de bani europeni și zero taxe locale pentru cei care investesc în aceste zone

În prima ediție a seriei de dezbateri electorale “Eu contez, Eu votez” invitați sunt candidații sectorului 4. Simona Spătaru – USR-PLUS-PNL, Ștefănel Dan Marin – PMP și Gabriel Ispas – Pro România vor răspunde temelor pentru București pe care jurnaliștii Libertatea le vor pune pe tapet.

Discutăm despre școli, spitale, achiziții, transparență, despre parcuri, salubrizare, poluare și parcări, dar și despre ce ar face candidații ca să dezvolte mediul de afaceri din sector.

Pentru că sunteți obișnuiți ca, în campanie, lupta politică să fie aprigă, noi îi vom provoca să găsească trei lucruri bune la adversari.

Precizăm că l-am invitat și pe primarul în funcție, candidatul PSD, Daniel Băluță, dar acesta nu a dorit să participe la o confruntare. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News