Deși dezbaterile ”vicepreședinților” nu contează așa de mult în economia campaniilor electorale, anul 2020 este unul tensionat și special, prin urmare confruntarea Mike Pence – Kamala Harris a fost una mult așteptată.
Harris, scrie New York Times, a folosit dezbaterea în două scopuri: să îi asigure pe alegători că ea și Joe Biden nu sunt așa de liberali pe cât îi portretizează republicanii și să lanseze o serie de atacuri dure la adresa administrației Trump.
Pence a încercat să apere selectiv realizările administrației, folosind inclusiv jumătăți de adevăruri pe teme diverse, de la asigurările de sănătate, la revenirea economică a SUA și la presupusa încredere în știință a președintelui Trump.
Deși Trump a revendicat rapid victoria lui Pence în dezbatere, cele 90 de minute de contre au arătat mai degrabă că ambii adversari au avut momente bune și proaste, în egală măsură.
https://twitter.com/realDonaldTrump/status/1314037081392525312?ref_src=twsrc%5Etfw
Un rezultat neclar este în avantajul echipei Biden-Harris, care conduce în sondajele efectuate la nivel național, dar și în cele din statele cheie.
Epidemia COVID
Una dintre cele mai importante teme de dezbatere a fost epidemia COVID, care a ucis peste 210.000 de americani și a infectat 7,5 milioane, ajungând chiar la Casa Albă.
Harris a lansat imediat un atac, subliniind că răspunsul administrației Trump la pandemie a fost ”cel mai mare eșec al unei administrații prezidențiale din istoria țării”. ”Trump și Pence tot nu au un plan”, a spus senatoarea democrată.
De menționat că Harris a formulat aceste acuzații în momentul în care era întrebată de moderatoare, jurnalista USA Today Susan Page, despre propriul plan pentru combaterea epidemiei.
De aceea, Pence a contraatacat, afirmând că strategia lui Biden cuprinde de fapt lucruri pe care administrația Trump le aplică deja. Este ”plagiat”, a spus Pence.
Vicepreședintele chiar a acuzat-o pe Harris că ”se joacă de-a politica cu viețile oamenilor”. Iar Harris a răspuns în aceeași notă, acuzând administrația Trump că politizează procesul de dezvoltare a vaccinului, o aluzie la faptul că președintele dorește să grăbească aprobarea vaccinului anti-COVID pentru a beneficia electoral de pe urma lui.
„Faptul că dumneavoastră continuaţi să subminaţi încrederea oamenilor într-un vaccin dacă vaccinul apare în timpul administraţiei Trump este revoltător”, a acuzat Mike Pence.
„Dacă medicii ne spun că trebuie să îl facem, voi fi prima la rând cu cei care îl vor primi. Dar dacă Donald Trump ne spune să îl facem, nu îl voi face”, a răspuns Harris.
Și mai dificilă a fost pentru Pence încercarea de a apăra eșecul în misiunea de protejare a președintelui, în condițiile focarului de infecție de la Casa Albă.
De fapt, întrebat despre deja faimosul eveniment de la Casa Albă, suspectat că a răspândit virusul și a infectat mai mulți oameni, consilieri, senatori sau poate chiar pe președinte, Pence a preferat să ocolească răspunsul.
”Vor veni după voi!”
Un atac dur, reușit de Harris, judecând după ecourile avute, a fost cel pe tema asigurărilor de sănătate.
Principala țintă: dorința administrației Trump de a anula legea asigurărilor de sănătate adoptată în mandatul lui Barack Obama, lege care îi asigură și pe americanii cu afecțiuni medicale preexistente.
Democrații îl acuză pe Trump că va lăsa fără asigurări 23 de milioane de americani și că nu are un plan pentru americanii cu afecțiuni preexistente, lucru negat de republicani.
https://twitter.com/MotherJones/status/1314022913427730433?ref_src=twsrc%5Etfw
”Dacă aveți o afecțiune preexistentă – boli cardiovasculare, diabet, cancer la sân – vor veni după voi”, a avertizat Harris.
”Dacă iubiți pe cineva care are o afecțiune preexistentă, vor veni după voi. Dacă aveți sub 26 de ani și sunteți pe asigurarea părinților voștri, vor veni după voi”, a avertizat repetat Harris, un mesaj puternic în condițiile în care sănătatea este una dintre temele importante ale campaniei, în special pentru alegătorii democrați.
”Președintele Trump și cu mine avem un plan pentru a îmbunătăți sănătatea și pentru a proteja americanii cu afecțiuni preexistente”, a insistat Pence.
Pence refuză să confirme un transfer pașnic de putere
Un alt moment important al serii s-a consumat spre sfârșitul dezbaterii, când Mike Pence a urmat modelul șefului său, președintele Trump, și a evitat să spună dacă va accepta înfrângerea în alegeri.
Trump a ocolit de mai multe ori răspunsul la această întrebare, ba chiar a acuzat, fără dovezi, o posibilă fraudare a alegerilor, pentru a sugera că o eventuală înfrângere a sa nu ar fi corectă.
”În primul rând cred că vom câștiga alegerile acestea”, a spus Pence, miercuri noapte.
”Apoi, când vorbim despre acceptarea rezultatului alegerilor, trebuie să vă spun, doamnă senatoare, că partidul dumneavoastră a petrecut ultimii trei ani și jumătate încercând să întoarcă rezultatele alegerilor. E uimitor”, a punctat Pence, cu aluzie la procedura de punere sub acuzare a președintelui Trump.
Harris nu a explicat concret ce anume ar face dacă Trump și Pence ar refuza să transfere puterea, dar a preferat să ceară americanilor să vină la vot.
China și economia
China nu a lipsit din discuția celor doi adversari politici, Harris acuzând administrația Trump că a pierdut războiul comercial cu Beijingul.
”Am pierdut războiul comercial? Joe Biden nu a purtat niciodată acest război. Joe Biden a fost un susținător al Chinei comuniste în ultimele decenii”, a răspuns Pence.
Iar când Harris a atras atenția asupra ”dezastrului economic total” actual, Pence a încercat să proiecteze așteptările spre viitor, asigurând că 2021 va fi ”cel mai bun an economic din istoria țării”.
El a mers mai departe și a spus că o eventuală administrație Biden va mări impozitele pentru mulți americani, un lucru negat de Harris.
”Nu vom interzice fracturarea hidraulică”
Pence s-a aflat tot pe poziții de atac și în privința mediului.
În vreme ce a admis că schimbările climatice sunt vizibile, el i-a acuzat pe ”alarmiștii climatici” care folosesc dezastrele naturale pentru a-și vinde inițiativele de mediu, o aluzie la planul climatic ambițios propus de unii democrați de la stânga partidului, printre care Alexandria Ocasio-Cortez.
Pence a subliniat că această inițiativă va afecta economia și va duce la pierderea de locuri de muncă. Mai mult, el a repetat o acuzație formulată de Trump, spunând că Joe Biden va interzice tehnologia fracturării hidraulice pentru extragerea hidrocarburilor.
Fracturarea hidraulică, care presupune forțarea sfărâmării rocilor prin intermediul unor lichide sub presiune, este folosită pe scară largă în unele state americane, inclusiv în Pennsylvania, unul din statele cheie pentru alegerile din noiembrie.
De aceea, Harris a insistat să respingă acuzația lui Pence. ”Joe Biden nu va interzice fracturarea hidraulică. Ăsta este un fapt”, a subliniat ea.
În dezacord cu acest punct de vedere pare să fi fost însă chiar Alexandria Ocasio-Cortez, care a postat pe Twitter un mesaj, în timpul dezbaterii: ”De fapt, fracturarea hidraulică nu este bună”.
https://twitter.com/AOC/status/1314018453192409102?ref_src=twsrc%5Etfw
Întrebările la care Pence și Harris au evitat să răspundă
Dezbaterea Pence-Harris, scrie BBC, a fost una în care candidații s-au fofilat pentru a evita răspunsul la mai multe întrebări.
Harris, spre exemplu, nu a răspuns când a fost întrebată dacă o eventuală administrație Biden va mări numărul de judecători de la Curtea Supremă, pentru a contrabalansa majoritatea conservatoare, o temă preferată a democraților.
În schimb, Pence nu a răspuns când a fost întrebat care este în mod concret planul administrației Trump pentru a înlocui asigurările de sănătate pentru americanii cu afecțiuni preexistente, dacă legea asigurărilor de sănătate din timpul lui Obama va fi anulată.
Pence nu a răspuns nici dacă va accepta o eventuală înfrângere în alegeri.
În fine, nici Pence, nici Harris nu au răspuns când au fost întrebați cu privire la șansele de a prelua chiar ei puterea, în condițiile în care șefii lor au vârste atât de înaintate – Trump, 74 de ani, iar Biden, 78.
Momentul grațios al lui Pence
Deși a fost acuzat că a întrerupt-o în mai multe rânduri pe Harris, Pence a fost apreciat pentru felul în care s-a raportat la contracandidata sa, prima femeie de culoare aflată pe un tichet prezidențial.
Harris însăși a fost prudentă cu privire la importanța momentului, deși a făcut referire la mama ei, o imigrantă din India, spunând că s-a gândit la aceasta în momentul în care Biden a nominalizat-o pentru funcția de vicepreședinte.
Pence a fost însă mult mai direct însă și a ținut să o felicite pentru ”nominalizarea istorică”.
”Nu m-am așteptat să fiu în această poziție acum patru ani, așa că știu sentimentul”, i-a spus el.
O muscă în mijlocul dezbaterii
Într-o dezbatere altfel serioasă și importantă, unul dintre momentele care a atras multă atenție din partea telespectatorilor, judecând după reacțiile de pe rețelele sociale, a fost cel în care o muscă a aterizat pe capul lui Pence.
https://twitter.com/joshtpm/status/1314028189535084545?ref_src=twsrc%5Etfw
Chiar Joe Biden a reacționat rapid pentru a specula momentul.
”Donați 5 dolari pentru a ajuta această campanie să zboare”, a scris Biden pe Twitter, postând totodată o imagine în care ținea un plici, aluzie la musca care l-a deranjat pe Mike Pence.
https://twitter.com/JoeBiden/status/1314031047013732352?ref_src=twsrc%5Etfw